PUTIN a fost AVERTIZAT de BARROSO sa inceteze cu restrictiile la adresa UCRAINEI

Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, l-a avertizat, miercuri, pe presedintele rus Vladimir Putin sa nu impuna noi restrictii comerciale Ucrainei.

“Aplicarea unui decret” adoptat recent de Guvernul rus care “propune noi bariere comerciale intre Rusia si Ucraina (…) este contrara” acordului prin care UE a acceptat sa amane aplicarea Acordului de Liber Schimb cu Ucraina, a subliniat Barroso, intr-o scrisoare adresata presedintelui Vladimir Putin.

Seful Executivului european a raspuns la o scrisoare trimisa la 17 septembrie de presedintele rus, in care acesta solicita modificarea Acordului de Asociere intre UE si Ucraina, aflat la originea conflictului din Ucraina si a crizei cu Rusia. Pentru detensionarea situatiei, Bruxellesul a acceptat la 12 septembrie sa amane pana la 1 ianuarie 2016 aplicarea prevederilor economice din Acordul de Asociere.

CITESTE SI: Iateniuk: CRIMEEA nu va reveni sub controlul Ucrainei, atat timp cat PUTIN este la putere 

In schimbul acestei concesii vizand sa raspunda la ingrijorarile Rusiei cu privire la un aflux de produse europene pe piata rusa, Moscova s-a angajat sa mentina regimul preferential stabilit pentru Ucraina inainte de declansarea crizei.

Guvernul rus a intocmit totusi o lista cu masuri de retorsiune care vor fi aplicate daca Kievul nu isi respecta partea sa din contract. Premierul rus, Dmitri Medvedev, a indicat ca in acest caz va fi aplicat un decret adoptat la 19 septembrie, care prevede introducerea unor taxe asupra produselor provenind din Ucraina.

“In acest context”, recentul decret rus provoaca “profunde preocupari” in cadrul UE, a mai afirmat Barroso, care a reamintit fiecare punct al acordului din 12 septembrie. “Subliniez ca propunerea de a amana aplicarea Acordului de Liber Schimb este legata de continuarea regimului comercial preferential” si “toate partile trebuie sa aplice aceste concluzii cu buna-credinta”, mai arata scrisoarea presedintelui Comisiei Europene.

CITESTE SI: BOB AINSWORTH: VLADIMIR PUTIN are potentialul de a fi la fel de periculos ca IOSIF STALIN 

De asemenea, Barroso si-a reafirmat opozitia fata de solicitarea presedintelui Putin cu privire la modificarea Acordului de Asociere. El a reamintit ca Acordul “este bilateral” si, in consecinta, “orice modificare” revine doar celor doua parti implicate. Compromisul din 12 septembrie “nu poate si nu trebuie in niciun caz sa limiteze prerogativele suverane ale Ucrainei”, a subliniat el.

Sursa foto: telegraph.co.uk