R. MOLDOVA: Guvernul FILIP a depus juramantul in fata presedintelui. UPDATE

Parlamentul de la Chisinau a dat, miercuri, votul de incredere Guvernului condus de democratul Pavel Filip, anunta Unimedia.info, precizand ca pentru noul executiv si-au dat votul 57 de deputati din majoritatea parlamentara nou formata.

UPDATE 23:58: Guvernul Filip a depus juramantul in fata presedintelui.
Serviciul de presa al Presedintiei Republicii Moldova anunta ca membrii noului Guvern au depus juramantul astazi, 20 ianuarie, in fata presedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, scrie Unimedia.

UPDATE 19:09: Manifestantii scot politistii afara. Protestatarii care au reusit sa intre in cladirea Parlamentului incearca sa evacueze politistii baricadati acolo. Acestia sunt luati practic pe sus cate unul si transmisi din mana in mana afara, cu tot cu scuturi, relateaza Agora.md. 

UPDATE 17.50 Protestatarii vor să intre în Parlament si striga “Tradatorii” si “Unire”, potrivit Realitatea Tv. 

Potrivit Constitutiei, seful statului urmeaza sa numeasca noul Executiv.

Ulterior, in cel mult trei zile, membrii Cabinetului de ministri vor depune juramantul de credinta in fata presedintelui tarii, iar din acel moment noul executiv isi incepe activitatea oficial.

In timp ce Legislativul moldovean se intrunea in sedinta speciala pentru votarea Guvernului Filip, sute de oamenii s-au adunat sa protesteze in fata Parlamentului, relateaza ProTV.md. Potrivit site-ului citat, protestatarii nu doreau votarea Guvernului in frunte cu democratul Pavel Filip, ei contestand totodata si modul in care a fost anuntata sedinta Legislativului, cu doar cateva ore inainte.

CITESTE SI: PREMIERUL DESEMNAT AL R. MOLDOVA: NE LEAGA MULTE LUCRURI DE ROMANIA, INCLUSIV ACEEASI LIMBA

Sursa foto: wikimedia