RADET a făcut un anunț important! Ce se intâmplă cu facturile la căldură pentru octombrie

Facturile la încălzire pe luna octombrie au scăzut cu peste 27 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Preţul energiei termice livrate bucureştenilor nu va creşte în această iarnă, susţine RADET.

Administratorul special al regiei, Răzvan Niţu, susţine că preţul energiei termice livrate bucureştenilor nu va creşte în această iarnă. Acesta se va menţine la preţul de anul trecut, spune administratorul special al RADET, citat de news.ro.

RADET precizează că au fost mărite tarifele de transport şi distribuţie a energiei termice în Bucureşti cu peste 30%. Dar preţul de facturare plătit a rămas neschimbat. De asemenea, reprezentanţii regiei spun că tariful gigacaloriei a scăzut de la 164,40 de lei la 163,03 de lei, după diminuarea TVA de la 1 ianuarie 2017 de la 20% la 19%.

Consilierii generali au decis, în şedinţa din 30 august să mărească subvenţia anuală acordată din bugetul local cu 137,3 milioane de lei (cu TVA) pe an pentru RADET, ca urmare a creşterii costurilor de transport şi distribuție. Astfel, populația din Bucureşti rămasă în sistemul centralizat de încălzire să nu plătească mai mult pentru apă caldă şi căldură.

Sursa foto: adevarul