RADU JUDE si echipa AFERIM au revenit in Romania. Ada Solomon: Este probabil cel mai complex proiect de pana acum

RADU JUDE si echipa AFERIM au revenit in Romania. Ada Solomon: Este probabil cel mai complex proiect de pana acum

Echipa lungmetrajului “Aferim!” s-a intors in Romania duminica, dupa ce, sambata, cineastul Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru regie la cea de-a 65-a editie a Festivalului de Film de la Berlin, producatoarea Ada Solomon declarand ca aceasta distinctie vine dupa trei ani de pregatire atenta.

Radu Jude a primit premiul Ursul de Argint pentru cea mai buna regie, care, anul acesta, i-a fost decernat, ex aequo, si Malgorzatei Szumowska, pentru lungmetrajul “Body”, sambata seara, la cea de-a 65-a editie a galei Festivalului International de Film de la Berlin.

Duminica, la intoarcerea in tara, atat producatoarea Ada Solomon, cat si regizorul Radu Jude s-au aratat multumiti de castigarea acestei distinctii, mentionand ca a fost dificila realizarea lungmetrajului.

Ada Solomon a precizat ca a fost un film care a avut nevoie de o pregatire de aproape trei ani, “un film foarte atent lucrat si cu mare grija”, adaugand ca este probabil “cel mai complex proiect” de pana acum si ca a necesitat un buget mult mai mare ca de obicei.

Citeste si: RADU JUDE, prima DECLARATIE despre PREMIUL castigat la Berlin

La randul sau, Radu Jude a spus ca este foarte important ca filmul de autor sa fie mai bine sustinut, pentru ca reprezinta Romania in strainatate. 

Regizorul Radu Jude a urcat sambata seara pe scena de la Berlinale Palast si a declarat ca, daca stia ca va castiga un asemenea premiu important, “ar fi fost mai serios cand a filmat” lungmetrajul “Aferim!”.

De asemenea, regizorul roman le-a multumit celor din echipa filmului, mentionand ca, de fapt, premiul le apartine lor.

Totodata, Radu Jude a spus ca spera ca obtinerea acestui premiu sa reprezinte un mesaj pentru institutiile din Romania, acela ca este important sa sprijine cinematografia mai mult.

“Aferim!” a fost singurul film romanesc selectat in competitia oficiala a Berlinalei 2015.

Din distributia peliculei fac parte actorii Teodor Corban, Mihai Comanoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminita Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sirbu, Adina Cristescu, serban Pavlu, Gabriel Spahiu si Dan Nicolaescu.

Citeste si: RADU JUDE a castigat URSUL de ARGINT pentru REGIE cu filmul AFERIM!

“Aferim!”, in regia lui Radu Jude, este un film istoric a carui actiune are loc in tara Romaneasca a inceputului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, insotit de fiul sau (Mihai Comanoiu), cauta un rob fugar (Cuzin Toma).

Scenariul filmului este scris de Radu Jude si Florin Lazarescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul ii apartine lui Catalin Cristutiu, sound design-ul este semnat de Dana Lucretia Bunescu, costumele au fost realizate de Dana Paparuz, scenografia, de Augustina Stanciu, consilier istoric a fost Constanta Vintila-Ghitulescu, iar producator este Ada Solomon.

Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor “Lampa cu caciula”, “Alexandra”, “O umbra de nor”, “Trece si prin perete”, care au castigat numeroase premii. Lungmetrajul de debut, “Cea mai fericita fata din lume”, a fost distins cu premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, premiul pentru cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival si premiul FIPRESCI la IndieLisboa.

Cel de-al doilea lungmetraj realizat de Radu Jude, “Toata lumea din familia noastra”, a fost proiectat in premiera mondiala la Festivalul International de Film de la Berlin, in sectiunea Forum. “Toata lumea din familia noastra” a obtinut, printre altele, marele premiu al Festivalului de la Sarajevo, marele premiu Bayard d’Or si premiul pentru cel mai bun actor la Namur IFF, marele premiu la CinEast IFF, trofeulFestivalului International de Film Anonimul, premiul Zilelor Filmului Romanesc la TIFF si premiul pentru regie alaturi de premiul publicului la B-EST IFF.

“Aferim!” este o productie Hi Film, in coproductie cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development Romania, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, in asociere cu EZ Films si cu participarea HBO Romania. Filmul a fost finantat de Centrul National al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene.

Cea mai recenta prezenta a unui film romanesc in competitia oficiala a Festivalului de la Berlin a fost inregistrata in urma cu doi ani, cand “Pozitia copilului”, produs tot de Ada Solomon si regizat de Calin Peter Netzer, a castigat trofeul Ursul de Aur.