Radu Mazăre arestat în Madagascar! Anunțul Poliției Române! Când ar putea fi adus în țară fostul edil

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost prins în Madagascar, anunță surse judiciare pentru Antena 3.

Update 2: Specialiștii susțin că în această perioadă Radu Mazăre va fi prezentat unui judecător din Madagascar pentru confirmarea măsurii preventive. Ulterior, statul român va trimite o cerere de extrădare, care va fi analizată în baza convențiilor internaționale la care sunt părți cele două state, neexistând un tratat bilateral. Procesul de extradare ar putea dura cateva luni, existând posibilitatea ca cererea autoritatilor romane sa fie respinsa.

“Statul roman, prin Ministerul Justitiei, trebuie sa faca o cerere de extradare către statul pe teritoriul caruia a fost retinută persoana ce se afla în urmărire generală. După aceea, persoana respectivă va fi prezentată în fața unui judecător care va analiza legalitatea și documentele trimise de statul român, astfel încât sa analizeze fundamentele ce determină păstrarea sau nu într-o măsură preventivă a persoanei capturate până când se va judeca fondul cererii de extrădare. Procedura are două etape. O etapă cu măsură preventivă, în situația în care statul român solicită să se ia o măsură preventivă până la judecarea fondului cauzei. Judecătorul va putea pronunța o măsură de arestare la domiciliu sau control judiciar sau, dacă consideră că nu există risc de sustragere, să nu impună nicio măsură preventivă până nu se va judeca cererea de extrădare. Dacă procedura de extrădare se va face în mod voluntar, procesul va avea o durată scurtă. Se va pronunta o hotărâre judecătorească prin care ia act de acceptul persoanei. În situatia in care persoana capturata va uzita de procedura normală, non-voluntară, și isi va formula apărări in fata judecatorului, procedura de extradare poate dura câteva luni sau chiar mai mult. De asemenea, există posibilitatea refuzului extrădării dacă nu sunt îndeplinite condițiile de legalitate din statul respectiv. Baza legala consta in tratatele internationale de cooperare”, a declarat, pentru STIRIPESURSE.RO, avocatul Cristian Ene.

Update 1: Poliția Română anunță că Radu Mazăre a fost arestat pentru 6 zile în Madagascar, autoritățile din România fiind anunțate de depistarea fostului edil prin Centrul de cooperare internațională.

“Autoritățile din Madagascar au comunicat Inspectoratului General al Poliției Române, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, faptul că un cetățean român, urmărit internațional pentru punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 9 ani, a fost arestat, la data de 8 mai a.c., pentru o perioadă de 6 zile.

Poliția Română a fost în permanentă legătură cu autoritățile din Madagascar, colaborând cu acestea în vederea depistării și arestării persoanei urmărite internațional. Persoana arestată de autoritățile din Madagascar a fost condamnată de Curtea de Apel București, în anul 2017, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în formă continuată și constituire de grup infracțional organizat”, transmite IGPR.

Știre inițială

Radu Mazăre era condamnat la nouă ani de închisoare, definitiv, în dosarul retrocedărilor ilegale în care au mai fost condamnați și Cristi Borcea, Nicușor Constantinescu și Dragoș Săvulescu (ultimul dispărut și el).

Radu Mazăre a fost condamnat vineri la 9 ani și 10 luni de închisoare de Instanţa Supremă în dosarul „Polaris”. Sentința nu e definitivă și poate fi atacată cu recurs. Mazăre este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese în dosarul „Polaris”.

Potrivit DNA, în perioada 2008 – 2014, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la firma Polaris M Holding SRL, al cărei asociat şi administrator în fapt era Eduard Martin, peste șapte milioane de euro, pentru că a asigurat acestei companii câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului.

Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2015.

Sursa foto: adevarul