RADU NEMES, dus la Curtea de Apel Bucuresti pentru arestare

Omul de afaceri Radu Nemes va fi adus joi in Romania, dupa ce a fost extradat din SUA, el urmand a fi transportat la sediul DNA, fiind cercetat penal in dosarul de evaziune al lui Codrut Marta, au declarat surse judiciare, citate de Agerpres.

UPDATE 14.25: RADU NEMES a fost dus, joi, la Curtea de Apel Bucuresti, pentru confirmarea mandatului de arestare emis pe numele lui in 2012.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax ca RADU NEMES a fost preluat din Statele Unite ale Americii de o escorta a Politiei Române, acesta fiind adus la Bucuresti cu o cursa de linie.

De la Aeroportul “Henri Coanda”, RADU NEMES va fi dus la Curtea de Apel Bucuresti, in fata unui judecator de drepturi si libertati, care sa confirme mandatul de arestare in lipsa emis pe numele acestuia in iulie 2012.

RADU NEMES ar urma sa fie audiat vineri de procurorii DNA, au precizat sursele citate.

De la sediul DNA, RADU NEMES va fi condus la Curtea de Apel Bucuresti pentru reconfirmarea mandatului de arestare preventiva emis pe numele lui in anul 2012.

Si sotia acestuia, DIANA NEMES, a fost adusa saptamana trecuta in Romania, ea fiind de acord cu extradarea din SUA.

Citeste si: DIANA NEMES este audiata la DNA – UPDATE

DIANA si RADU NEMES au fost dati in urmarire internationala la data de 26 iulie 2012, in baza mandatelor de arestare preventiva emise de Curtea de Apel Bucuresti, pentru comiterea infractiunilor de evaziune fiscala si sprijinire a unui grup infractional organizat. Cei doi au fost prinsi in localitatea Yelm, statul Washington, Statele Unite ale Americii.

La 10 iulie 2012, procurorii DNA au retinut mai multe multe persoane, printre care VIOREL COMANITA — fostul sef al Autoritatii Nationale a Vamilor si FLORIN DAN SECAREANU — fostul sef al DGIPI Constanta, intr-un dosar de evaziune fiscala in care mai sunt anchetati sotii Nemes si CODRUT MARTA — fostul sef de cabinet al lui SORIN BLEJNAR.

Citeste si: DIANA NEMES va ramane dupa gratii. RADU NEMES va fi si el EXTRADAT

Potrivit anchetatorilor, acestia fac parte dintr-o grupare infractionala, care a pus la punct un amplu mecanism evazionist ce vizeaza sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorina care au fost comercializate pe piata interna sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

In aceasta modalitate, afirma DNA, bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 15,2 milioane euro, reprezentand accize si TVA neachitate.