Radu Zlati: Prelungirea mandatului Comisiei pentru Rosia Montana excede obiectivului initial, am votat impotriva

radu_zlati_pnl

Deputatul PNL Radu Zlati a declarat, pentru Mondo News, ca a votat impotriva prelungirii mandatului Comisiei speciale pentru Rosia Montana pana in data de 10 noiembrie, deoarece mandatul reinnoit al Comisiei excede obiectivului initial.

“Astazi, 22 octombrie 2013, ulterior momentului prezentarii declaratiilor politice, plenul reunit al Camerelor a votat prelungirea mandatului Comisiei Speciale pana in 10 noiembrie. Am votat impotriva acestei prelungiri deoarece mandatul reinnoit al Comisiei excede obiectivului initial al acesteia, mandat care prevedea explicit, prin chiar titlul proiectului de lege, situatia de la Rosia Montana”, a declarat Radu Zlati, la solicitarea Mondo News.

Deputatul liberal a explicat ca aceasta Comisie speciala si-a terminat activitatea de consultare si a atras atentia ca nu au fost inca redactate concluziile care sa permita inceperea dezbaterilor parlamentare in Senat si in Camera Deputatilor.

“Consider ca aceasta Comisie speciala si-a terminat activitatea de consultare a diferitelor parti implicate de catre aceasta lege, inclusiv a unor elemente reprezentative a societatii civile – atat pro cat si contra exploatarii prin cianurare a minereurilor auro-argentifere. Ar trebui deci sa intreprindem pasii urmatori, in plan legislativ. Pentru Senat deja a trecut termenul de la care ar fi trebuit sa porneasca dezbaterile, plecand de la concluziile Comisiei speciale. Si totusi Comisia nu a redactat inca acele concluzii care sa permita inceperea dezbaterilor parlamentare in Senat si la Camera Deputatilor”, a precizat deputatul Zlati.

In consecinta, Radu Zlati a solicitat in nume personal Biroului Permanent sa prezinte in plen termenele pentru depunerea amendamentelor si pentru prezentarea raportului Comisiei speciale pentru Rosia Montana, astfel incat deputatii sa poata incepe discutiile in plen pe controversatul proiect.

“Articolul 8 paragraful 2 al hotararii de infiintare a Comisiei speciale specifica faptul ca este de resortul conducerii Camerei Deputatilor sa fixeze termenele pentru depunerea amendamentelor si pentru prezentarea raportului Comisiei. De aceea, in nume personal, solicit Biroului Permanent sa prezinte plenului aceste termene, astfel incat deputatii sa poata discuta in comisii si in plen aceasta problema care a starnit atat de multe pasiuni in politica si societatea romaneasca. Vremea consultarilor publice a trecut, a venit vremea pozitionarilor parlamentare si a votului”, a conchis deputatul liberal.