Raed Arafat anunță: ”Va trebui poate să luăm măsuri suplimentare de izolare!”

Raed Arafat a dezvăluit, vineri dimineață la postul Radio România Actualități, că este foarte probabil se se ia măsuri suplimentare de izolare și carantină în zonele în care românii încalcă restricțiile aflate deja în vigoare.

„Deci despre măsurile ferme este clar că noi nu putem să spunem că vina o are întreaga populație. Populația în mare parte respectă, toţi indicatorii arată că în mare parte populaţia respectă regulile și chiar sunt atenţi la aceste aspecte. Acolo unde regulile nu sunt respectate, acolo unde se încalcă aceste reguli, atunci măsurile coercitive trebuie să fie aplicate. Deci altfel nu putem opri răspândirea virusului şi nu putem opri creșterea numărului cazurilor. Plus zonele care sunt afectate, acolo unde avem zone afectate care depășesc o anumită cifră, atunci va trebui poate să luăm măsuri suplimentare de izolare, de carantinare a zonei ca să putem să limităm răspândirea virusului în afara zonei respective. Deci astea pot fi măsurile principale, ferme care pot să fie luate”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

„Cum va decurge ea (n.red. evoluția pandemiei în România), depinde foarte mult de noi și de respectarea regulilor de bază, de protecție și de oprire a răspândirii virusului. Deci clar că în zonele în care se înregistrează un număr mare, există o parte din populație, poate că e o parte mică chiar, dar care nu respectă regulile de distanțare, nu respecta regulile de port al măştii, nu respectă poate chiar unele reguli de bază a igienei şi din cauza asta de aici ajungem la situația în care suntem.

Noi am sfătuit de la început că cea mai bună soluție pentru a opri răspândirea acestui virus este spălarea, dezinfectarea mâinilor, frecvent, mai ales după ce atingi anumite suprafeţe, portul măştii în toate spaţiile aglomerate, închise, transportul public în comun și bineînțeles, evitarea contactelor cu persoanele cu care nu stăm, fără aceste mijloacele de protecție și mai ales, fără măsurile de distanțare. Se pare că totuși nu în toate zonele se respectă acest lucru, şi virusul continuă să aibă un impact și să continue să crească chiar, în unele zone”, a conchis Raed Arafat.

Sursa foto: adevarul