Raed Arafat avertizează: ”Pandemia de coronavirus nu a trecut!”

Ce spune șeful DSU despre redeschiderea restaurantelor

Raed Arafat a lansat, miercuri la postul B1 Tv, un nou avertisment referitor la pandemia de coronavirus. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a spus că “s-ar putea să ne trezim că nici măcar nu am văzut ce e mai rău”. Arafat a dezvăluit că autoritățile se așteaptă la un număr mai mare de cazuri în toamnă și iarnă.

“Nu avem deocamdată o descreștere evidentă. La orice moment se poate ajunge la mai rău și la o creștere, mai ales dacă nu se respectă regulile. Apariția și a virozelor înseamnă și dificultăți în diagnosticare. Se poate ca unii să le aibă pe amândouă, de asta recomandăm vaccinarea împotriva gripei sezoniere. Impactul va fi asupra sistemului sanitar. Gripa sezonieră oricum avea impactul ei. Asta se va adăuga asupra efectelor pe care le va avea SARS-Cov-2 în continuare. Acum vedem o scădere, dar e posibil ca în timpul toamnei, când revin oamenii la serviciu, școli, vor duce la o creștere. (…) Ne așteptăm ca cel puțin în toamnă și iarnă să avem un efect mai mare decât până acum, de asta ne concentrăm pe creșterea capacității secțiilor ATI, pe partea COVID”, a afirmat Raed Arafat.

Șeful DSU susține că va fi crescut în continuare numărul paturilor de terapie intensivă, acolo unde se va putea: “Nu e suficient să crești numărul paturilor și ventilatoarelor, trebuie să crești sau să reorganizezi și resursa umană. Nu am făcut asta prin reducerea paturilor de ATI pentru celelalte situații.

Pandemia de coronavirus nu a trecut și s-ar putea chiar să ne trezim că nici măcar nu am văzut ce e mai rău din această pandemie. Adică poate lucrurile să devină și mai rele. La iarnă să fie mai rău. Pandemia care a fost în 1918-1919, nu primul val a fost cel mai rău. Noi nu avem astfel de informații, dar noi trebuie să ne așteptăm că lucrurile pot să se înrăutățească și noi trebuie să fim foarte pregătiți. (…) Sunt foarte mulți ”experți” care vin cu păreri neavizate, nefondate, fără argumente științifice, dar aberează toată ziua și, din păcate, au efect asupra unei părți din populație. Mulți respectă regulile, dar această parte mică poate contribui la răspândirea bolii într-un mod necontrolat”, a concluzionat Raed Arafat pentru sursa citată.

Arafat: Nu pot să recomand deschiderea restaurantelor

Întrebat dacă, în calitate de medic, recomandă deschiderea restaurantelor, Raed Arafat a răspuns: “Nu pot să recomand deschiderea restaurantelor. Eventual, ce pot să vă spun e că dacă se deschid, ce pot recomanda medicii sunt regulile foarte stricte și în ce condiții se deschid. Dar nu cred că cineva vine să recomande să deschidem restaurantele acum. Nu poate fi o recomandare. Dacă se dorește deschiderea restaurantelor la un moment dat, putem spune condițiile ]n care acest lucru se face, pentru a reduce riscurile la maxim. Risc zero nu există. Apoi, rămâne iar la latitudinea populației, că una e să le deschizi și alta e dacă populația va merge acolo și în ce condiții va merge acolo, în spațiile închise vorbim. Clar e că încă sunt discuții”.

Sursa foto: adevarul