RAED ARAFAT: Nu mi s-a cerut sa dau afara angajati din ISU

Secretarul de stat RAED ARAFAT a declarat ca nu i s-a cerut sa dea afara angajati din inspectoratele pentru situatii de urgenta (ISU), contrar informatiilor aparute in presa potrivit carora 1.000 de pompieri risca sa isi piarda locul de munca.

RAED ARAFAT a aratat ca are de facut un plan de reforma si restructurare la ISU, la solicitarea premierului DACIAN CIOLOS, dar nu i-a cerut nimeni sa dea afara oameni.

In presa au aparut informatii conform carora, in urma solicitarii planului de restructurare, 1.000 de pompieri risca sa ramana fara loc de munca.

CITESTE SI: Pompierii il apara pe unul dintre sefii suspendati ai ISU Bucuresti: SCHIOPU a salvat vieti la COLECTIV

Premierul DACIAN CIOLOS a spus, miercuri, in sedinta de guvern, ca “in perioada imediat urmatoare” asteapta de la secretarul de stat in MAI RAED ARAFAT un plan de reforma si de restructurare a ISU.

“O sa va rog sa-i transmiteti domnului ARAFAT ca astept de la dansul, in perioada imediat urmatoare, un plan de reforma si de restructurare a ISU, mai ales pe partea de prevenire, unde inteleg ca sunt sincope, pentru ca ceea ce am aflat astazi si domnul Arafat mi-a spus ca si dansul a aflat abia ieri seara, faptul ca cei de la ISU Bucuresti pe partea de prevenire fusesera deja informati de problemele de la clubul Colectiv si, in loc sa mearga sa faca verificari acolo si sa ia masurile necesare, au mai adaugat o hartie la birocratia noastra obisnuita, le-au trimis prevederile legale celor de la clubul Colectiv, spunandu-le ce sa faca fara sa verifice concret pe teren”, i-a spus CIOLOS ministrului de Interne PETRE TOBA.

CITESTE SI: Sefii ISU Bucuresti, AUDIATI la DNA. UPDATE

In debutul sedintei de guvern, premierul DACIAN CIOLOS a declarat ca vrea sa se asigure ca persoanele care au fost la conducerea ISU Bucuresti-Ilfov si care au fost suspendate din functii vor fi demise si nu se vor mai putea intoarce in sistem.

Sefii ISU Bucuresti-Ilfov au fost suspendati din functii, miercuri, la aproape o luna de la tragedia din Colectiv, pentru ca institutia nu ar fi facut controale la fabrica Pionierul si in clubul colectiv, desi fusese informata ca acestea vor gazdui un eveniment cu public numeros.

Sursa foto: realitatea