RALUCA TURCAN: REZULTATELE SIMULARII examenului de BACALAUREAT reprezinta un nou SEMNAL DE ALARMA pentru scoala romaneasca

Vicepresedintele PNL RALUCA TURCAN afirma intr-un comunicat remis vineri presei ca rezultatele inregistrate la simularea examenului de BACALAUREAT reprezinta un nou SEMNAL DE ALARMA pentru scoala romaneasca.

“Aproximativ unul din doi elevi nu a luat nota de trecere la simularea examenelor de BAC. Rezultatele acestor probe sunt aproape identice cu cele din ultimii ani. Aceasta constanta a rezultatelor slabe demonstreaza un singur lucru: Ministerul Educatiei nu a gasit parghiile prin care sa creasca performanta la evaluari. Rezultatele slabe la evaluari vor conduce la rezultate slabe la BAC si de aici va pleca intreg lantul de nereusite in parcursul elevilor dupa finalizarea invatamantului preuniversitar”, afirma RALUCA TURCAN.

Potrivit vicepresedinteului PNL, unul din doi elevi, dupa ce termina liceul, nu are nici certificare de cunostinte, nici de competente si nu cunoaste nicio meserie. “Ruptura sistemului de invatamant de cerintele pietei muncii, de cerintele si standardele internationale amputeaza sansele la reusita prin educatie, la o viata mai buna”, afirma RALUCA TURCAN.

Citeste si: REZULTATE SIMULARE BACALAUREAT 2015: Ministerul Educatiei a centralizat NOTELE obtinute de elevii din clasele a XI-a si a XII-a

“Politicile publice ale Ministerului nu mai pot merge in van, daca ele exista, sau nu mai pot intarzia sa apara. Corelarea invatamantului preuniversitar cu cel universitar, flexibilizarea rutei scolare, salarizarea cadrelor didactice pe baza progresului inregistrat de copii, atat din perspectiva rezultatelor cat si a rezilientei pot constitui pilonii unor politici publice orientate pe calitate in educatie. Vulnerabilitatile sistemului de educatie slabesc siguranta nationala a Romaniei pentru ca influenteaza in mod negativ societatea romaneasca”, adauga vicepresedintele PNL.

Aceasta mai afirma ca, din pacate, PSD a demonstrat ca are alte prioritati pentru scoala romaneasca: politizarea, controlul asupra cadrelor didactice si al parintilor. “Au amanat predarea si evaluarea trans-disciplinara, nu au implementat masteratul didactic, au subrezit invatamantul profesional. Finantarea sistemului, la modul strict, asigura in acest moment doar impartirea saraciei”, mai spune RALUCA TURCAN.

Citeste si: PERLE SIMULARE BAC 2015: ARGHEZI a scris poezii triste pentru ca nu avea cu cine iesi la bere!

PNL solicita Ministerului Educatiei sa elaboreze si sa monitorizeze masurile de redresare care trebuie aplicate fiecarei unitati scolare in vederea imbunatatirii rezultatelor. In acelasi timp, PNL cere transparentizarea, depolitizarea si profesionalizarea deciziilor, includerea lor intr-un “cadru general de performanta si etica, nu de politicianism si lipsa de competenta”.

Sursa foto: ziare.com