Ramona Duminicioiu, activista care a strivit o rosie pe tableta lui Sova, a fost amendata

rosie-dan-sova

Ramona Duminicioiu, activista care a strivit o rosie, luna trecuta, pe tableta lui Dan Sova, la o conferinta de presa sustinuta la Cluj, a fost amendata cu suma de 500 de lei, transmite Mediafax.

Femeia, activista a Miscarii “Salvati Rosia Montana”, a fost amendata in baza Legii nr. 61/1991 privind sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice.

“Persoana care s-a aflat in Prefectura Cluj, la conferinta de presa a ministrului Dan Sova, a fost sanctionata contraventional de Jandarmerie cu suma de 500 de lei, in baza Legii nr. 61/ 1991, privind sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, art. 3, pct. 1. Acesta se refera la «savarsirea in public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenintari cu acte de violenta impotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice». Procesul-verbal a fost intocmit de agentul care a fost de fata, in termenul legal. Persoana respectiva are la dispozitie 15 zile de la comunicare pentru a contesta amenda”, a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Jandarmi (IJJ) Cluj, capitanul Mariana Barbu.

Afla aici detalii despre incidentul de la Cluj, in care Dan Sova s-a trezit cu o rosie strivita pe tableta

La sfarsitul unei conferinte de presa, femeia s-a apropiat de masa la care se afla Dan Sova, a scos dintr-o punga o rosie, pe care a strivit-o cu mana pe tableta ministrului.

“E un dar de la Rosia Montana pentru dumneavoastra, pentru ca stiu ca participati, speram sa stopati toate ilegalitatile pe care le faceti si sa nu participati la acest proiect ilegal”, i-a spus Duminicioiu lui Sova.