RAMONA MANESCU: 15 ani de razboi global impotriva terorismului: unde suntem si mai ales incotro ne indreptam

Europarlamentarul PNL/PPE RAMONA MANESCU a realizat, pentru Mondo News, o analiza aprofundata cu ocazia implinirii a 15 ani de razboi global impotriva terorismului. 

“Cu 15 ani in urma, intreaga lume vedea imaginile socante ale celor doua avioane lovind turnurile gemene din New York. De departe, a fost cel mai sangeros atac terorist din istorie si in acelasi timp atacul cu cel mai mare impact la nivel global.

Momentul 11 septembrie 2001 poate fi privit ca unul de cotitura si un punct de pornire pentru actualul razboi global impotriva terorismului. Dar radacinile a ceea ce s-a intamplat in 2001 sunt mult mai adanci si extrem de ramificate, iar ele nu incep in nici un caz odata cu cele doua fatwa ale lui Osama bin Laden din 1996 si 1998, prin care acesta chema la Jihad impotriva Statelor Unite si a aliatilor lor. Unele radacini merg un secol in urma, catre colapsul Imperiului Otoman, altele mai departe, catre colonialismul din Africa si Orientul Mijlociu, dar chiar si mai mult, catre perioada sangeroasa a cruciadelor pana in secolul VII la schisma dintre Sunniti si Siiti.

Nu exista o cauza singulara si nici macar una principala. Iar daca analizam in profunzime si ne uitam la detalii vedem cum lucrurile sunt si mai complicate, depinzand uneori de preferintele si antipatiile personale ale unor indivizi sau de modul in care aliatii de azi sunt inamicii de maine si invers.

Cu toate acestea, putem considera momentul 9/11 ca un punct de plecare pentru o noua faza a terorismului si a luptei impotriva acestuia. De atunci incoace, terorismul nu mai este o amenintare punctuala ci una globala, iar ea se impleteste cu un nou fel de conflicte, caracterizate de asimetrie, in care luptele se dau prin interpusi ori in lumea virtuala sau prin atacuri teroriste la mii de kilometri distanta de cei care le initiaza.

Comemorand cei 15 ani scursi de la 9/11 putem privi spre trecut, incercand sa intelegem cum s-a ajuns aici. Cel putin la fel de important insa este sa privim spre viitor. Imaginea a ceea ce ne asteapta, asa cum se prefigureaza ea din crizele actuale, nu este deloc roz. Iar dintre toate amenintarile, cele de securitate, par sa fie de departe cele mai ingrijoratoare.

Uniunea Europeana, structura de care astazi Romania depinde in cea mai mare masura, nu mai este spatiul de stabilitate, securitate si prosperitate care era cu doar cativa ani in urma. Acelasi lucru se intampla si la nivel global, situatia deteriorandu-se constant in ultimii 10 ani. Terorismul (dar si instabilitatea politica) este factorul determinant care influenteaza atat starea de fapt cat si perceptia publicului cu privire la nivelul de securitate si stabilitate a unei tari sau a unei regiuni. Cu o crestere de peste 80% a numarului victimelor terorismului in 2015 si cu o dublare a numarului tarilor unde cel putin 500 de persoane si-au pierdut viata ca urmare a terorismului este evident ca indicatorii privind pacea la nivel global continua sa se deterioreze.

Aceasta deteriorare reala este insa exacerbata de perceptia publicului, in special in cazul terorismului, care prin insasi definitia sa, asta urmareste – propagarea unei frici irationale. Procesul este mult facilitat de procesul de globalizare. Ritmul acestuia a inregistrat o crestere exponentiala odata cu aparitia si introducerea pe scara larga a Internetului. Fenomenul si efectele lui au devenit chiar mai intense si mai vizibile odata cu aparitia retelelor sociale. Printre efecte – ciocnirile frontale dintre culturi, sisteme de valori si moduri de viata total diferite, uneori chiar incompatibile unele cu celelalte.

Beneficiile globalizarii sunt confiscate de diferitele grupari teroriste si transformate in metode de propaganda sau in instrumente care ajuta terorismul. Solidaritatea cu cei aflati in nevoie, libertatea de circulatie, accesul la informatie, accesul la internet, telefoanele mobile inteligente, aplicatiile de comunicare secretizate, retelele sociale, pana si jocurile online – toate beneficii ale globalizarii, sunt confiscate si deturnate catre propriile scopuri de exponentii acestui flagel numit terorism.

In acest context vedem cum statele Uniunii Europene, alaturi de SUA, au devenit principala tinta declarata a terorismului global (desi cifrele arata ca cele mai multe victime ale terorismului sunt, de fapt, din randul conationalilor celor care practica terorismul). Statele Unite beneficiaza de protectia oferita de distanta si de un sistem mult mai bine pus la punct de monitorizare a celor care sunt identificati ca factori de risc. Uniunea Europeana insa este mult mai expusa. Aceasta vulnerabilitate s-a concretizat deja in atacurile teroriste pe care le-am vazut in Franta, Belgia, Marea Britanie, Suedia si atatea alte tari europene.

Vulnerabilitatea teritoriului european vine in primul rand din proximitatea zonelor care sunt dominate de conflicte si s-au transformat in sursa a terorismului. De asemenea, raspunsul institutional al UE, ca efect al mecanismului intern de luare a deciziei sau al blocajelor politice, este lent si de multe ori indecis. Un exemplu graitor in acest sens este lunga procedura de adoptare a Registrului cu Numele Pasagerilor (PNR – Passenger Name Record) la nivel european. In timp ce Statele Unite au adoptat legislatia aferenta in anul 2004, Uniunii Europene i-au mai trebuit inca 12 ani pentru a face acelasi lucru, validarea sa de catre Parlamentul European avand loc abia in aprilie 2016. Chiar si acum, PNR-ul european este incomplet, el referindu-se doar la zborurile care intra si ies de pe teritoriul UE, nu si la zborurile interne. Acest compromis politic este insa si un mare compromis de securitate.

Din pacate, vulnerabilitatea UE vine si din interiorul sau. Imigrantii atrasi de teritoriul european in ultima jumatate de secol nu au fost complet asimilati de tarile gazda, desi multi sunt azi cetateni europeni cu acte in regula, aflati la a doua sau a treia generatie. Din contra, au aparut ghetouri si comunitati alienate de restul societatii, apasate de o infractionalitate endemica si lipsuri economice cronice. Iar problemele de integrare, in loc sa se rezolve, se adancesc odata cu noul val de refugiati. Neintegrarea celor mai vechi merge mana in mana cu riscurile de securitate, iar situatia se complica in conditiile in care printre cei noi veniti s-au infiltrat si un numar nestiut de membri ai unor organizatii teroriste.

Esecul european in fata amenintarii teroriste este evident. UE se afla blocata intre propriile valori, care ne definesc si la care nu putem renunta si niste organizatii teroriste care folosesc drepturile si libertatile europene ca arme. Protectia datelor cu caracter personal si dreptul la viata privata sunt folosite pentru ca indivizi radicalizati sa comita atentate intr-o tara si apoi sa se ascunda in alta. Libera circulatie a persoanelor este folosita de unii pentru a se alatura Daesh iar apoi pentru a se intoarce in Europa, complet nestiuti. Toleranta este folosita nu pentru practicarea propriilor traditii si religii ci pentru a impune schimbari asupra celor din jur. Solidaritatea si dreptul civililor de a fi protejati in caz de conflict armat sunt folosite de catre Daesh pentru a-si introduce luptatorii in UE, ascunsi in barcile cu migranti care traverseaza Mediterana. Mai mult, caracterul democratic al sistemului de luare a deciziilor in interiorul UE este pervertit si incetinit de forte care au interes ca Uniunea Europeana sa esueze.

Amenintarea celor care au venit din tari si culturi diferite si care nu au reusit sa se integreze (sau sa fie integrati) este una cat se poate de reala. Cei noua autori ai atacului terorist din noiembrie 2015 din Paris, in urma caruia au murit 130 de persoane, erau toti cetateni europeni. Cei cinci autori ai atacului din martie 2016 din Bruxelles, in urma caruia au murit 32 de persoane, erau toti cetateni europeni. Toti proveneau din suburbii cu probleme economice, toti cu antecedente penale si implicati in activitati de crima organizata. Riscurile sunt accentuate de noul val de migranti, multi veniti din zone de conflict precum Siria, Irak, Libia sau Yemen. Fortele de securitate, deja depasite ca volum de munca si instrumente avute la dispozitie, sunt puse sa monitorizeze alte mii de persoane, majoritatea fara nici un fel de istoric si, din acest motiv, cu atat mai periculoase.

Aceasta amenintare este catalizata si accelerata de caracterul globalizat al lumii in care traim. Aceleasi retele sociale care au fost liantul Primaverii Arabe sunt pervertite in scopuri de propaganda si utilizate ca si canale de radicalizare sau racolare. Fotografia unor politisti, cerandu-i unei femei sa isi scoata burkini pe una din plajele din Cannes devine in decurs de ore elementul principal al unui film de propaganda jihadista. Folosind YouTube, Twitter sau Facebook, imaginile oribile filmate de Daesh, celebrand Eid al-Adha prin decapitarea unor prizonieri, insotite de indemnul la Jihad global, ajung in cateva minute in fiecare ghetou european si pe orice smartphone legat la internet.

Privind spre viitor, cred ca Europa trebuie sa admita aceste esecuri si sa si le asume. Mai mult, Europa trebuie sa-si recunoasca propriile limite. Exista limite in ceea ce poate Europa exporta in termeni de bunastare si stabilitate. Exista de asemenea limite in ceea ce Europa poate accepta in numele libertatii, tolerantei, diversitatii si multiculturalismului. Europa s-a format pe un fundament crestin si trebuie sa ramana fidela propriilor valori.

O negare a realitatii nu inseamna decat ca „de acum incolo trebuie sa ne obisnuim cu atentatele teroriste”. Iar eu nu pot fi de acord cu asa ceva. Iar la fel ca mine gandesc covarsitoarea majoritate a celor 500 de milioane de cetateni europeni.

Odata cu acceptarea propriilor greseli si limite, Europa trebuie sa priveasca catre interiorul sau si sa-si rezolve problemele interne. Europa nu va putea niciodata integra doua milioane de refugiati, intrati pe teritoriul UE in ultimii trei ani, in conditiile in care nu a reusit sa faca acest lucru cu cei care sunt deja cetateni europeni de 5, 10 sau 30 de ani.

Iar Europa nici nu va reusi acest proces de integrare atat timp cat nu recunoaste ca inca exista fracturi intre fondatorii UE si cei mai noi veniti. Violentele la care asistam astazi in Marea Britanie, impotriva unor polonezi sau romani, violente care nu sunt doar verbale ci au mers pana la incendieri si crime, nu sunt endemice Marii Britanii. Procentele partidelor extremiste din tari precum Germania sau Franta demonstreaza ca fracturile sunt mult mai mari. In anii ’40, italienii emigrau in Romania unde creau probleme politiei din cauza „comportamentului si tinutei lor nu intotdeauna exemplare, dar si pentru implicarea acestora in activitati inca neclare”[7]. Astazi, masini cu numere romanesti sunt incendiate in diferite orase din Italia in actiuni care nu mai sunt deloc cazuri izolate ci reflecta un sentiment de respingere impartasit de mai multi decat este recunoscut public. Inainte ca Europa sa poata fi toleranta cu cei care vin din culturi, sisteme de valori si societati mult diferite de cea europeana trebuie sa-si accepte propria diversitate. Statele intrate in UE in valurile din 2004 si 2007, Balcanii de Vest, Moldova, Ucraina – toate apartin culturii si civilizatiei europene. Este aceasta o realitate asumata si simtita de toti cei 500 de milioane de cetateni europeni sau doar una declarata pe hartie?

Discursul Presedintelui Comisiei Europene, de la dezbaterea asupra Starii Uniunii din 14 septembrie 2016, reprezinta un moment important in recunoasterea unei noi realitati europene: „…urmatoarele douasprezece luni sunt decisive daca dorim sa reunim Uniunea noastra. Daca dorim sa depasim ingrijoratoarele fracturi dintre Est si Vest ce au aparut in ultimele luni…” In acelasi timp este o declaratie de vointa cu privire la depasirea acestor probleme. Avem enorm de pierdut divizati. Avem enorm de castigat daca stam uniti. Nu doar Romania sau nu doar Marea Britanie. Ci toate cele (inca) 28 de State Membre.

Acesta este punctul de plecare. Cum poate Europa integra un individ care nu vorbeste limba tarii gazda, practica alta religie, a fost crescut in alte valori, se imbraca diferit, arata diferit, mananca diferit in conditiile in care aceeasi Europa ii spune propriului cetatean, de aceeasi religie, valori si cultura: „tu cand pleci de aici”? Fara un raspuns si o solutie la aceste probleme nu vom putea merge mai departe iar cartierul Molenbeek din Bruxelles va continua sa gazduiasca o comunitate alienata si sa fie gazda pentru radicalism.

Dar, pentru ca problemele nu sunt simple, nici raspunsul nu este unic. Europa trebuie sa stabileasca mai clar ce doreste in relatie cu lumea de dincolo de granitele sale si, in acelasi timp ce poate. Asa cum remarca Presedintele Hollande, in perioada ce a urmat lui 11 septembrie, Statele Unite au demarat un razboi global impotriva terorismului dar si a fundamentalismului. Lumea care a urmat acestor evenimente este in mod cert mult mai haotica, iar terorismul, in loc sa fie eradicat a prosperat.

Este suficient sa deschidem calculatorul si vedem cum culturi, civilizatii si valori diferite sunt intr-o coliziune directa. Un clip este postat pe Facebook, prezentand obiceiurile culinare din Shijiazhuang, capitala provinciei Hebei din nordul Chinei, in care un caine este fiert de viu (conform traditiei locale, carnea trebuie sa fie cat mai tare pentru a ajuta la cresterea libidoului, iar acest lucru poate fi obtinut doar daca animalul este incarcat de adrenalina in prealabil), este urmat de mii de comentarii, in care „sa-i fierbem si pe ei” predomina. Dar in China, aproximativ 10 milioane de caini sunt serviti la masa anual.

Un alt articol, tot pe aceeasi retea de socializare, vorbeste despre un grup de 30 de barbati care au omorat doi oameni si au violat doua femei (dintre care una avea doar 14 ani), in districtul Mewat din provincia Haryana din India, ca pedeapsa pentru ca ar fi mancat carne de vita. Reactia cititorilor este pe masura.

Acestea sunt doar doua exemple ale modului in care globalizarea si internetul, care au ajuns sa ne lege pe toti unii de altii, aduc lumi inca atat de diferite intr-un contact direct. Exista limite la nivelul Natiunilor Unite, care nu au capacitatea de a impune respectarea unor documente fundamentale, precum Charta drepturilor omului, nici macar statelor care au semnat acest document. Aceleasi limite exista si la nivelul Uniunii Europene, in special in relatie cu zona Orientului Mijlociu si a Nordului Africii, unde isi au originea multe din problemele actuale ale continentului.

Europenii nu pot impune propriile valori si stil de viata altor tari. Chiar daca uneori, obiceiurile pe care le vedem prin usa larg deschisa de retelele sociale ne oripileaza si dezgusta profund. Uniunea Europeana poate incuraja anumite directii, premiindu-le prin relatii preferentiale si sprijin direct. De asemenea, Uniunea Europeana poate alege sa nu ofere aceleasi conditii avantajoase, in special in domeniul economic si al regimului vizelor, tarilor de la care asteapta schimbari in privinta respectarii drepturilor omului si a altor acorduri internationale. Dar exista o limita in ceea ce Europa poate face dincolo de propriile granite. In interiorul propriilor granite este spatiul unde autoritatile au obligatia de a aplica legea, iar cei care poarta cetatenia europeana trebuie sa respecte aceste legi.

In schimb, in interiorul propriilor granite, Uniunea Europeana trebuie sa constientizeze ca are mult mai multa putere si poate impune un cod comun de reguli. Iar cei care ajung aici, atrasi de bunastare, securitate si oportunitatile oferite in domeniul educatiei, cercetarii, artei sau culturii trebuie sa stie, inca inainte de a pasi pe continent, ca aceste reguli nu sunt negociabile. In Europa nu are ce cauta „Politia Sharia”, „crimele de onoare” sunt doar „crime”, casatoriile nu sunt legale la varsta de noua ani, iar Europa respecta „Charta Drepturilor Omului”. Nu cred ca femeile din Köln trebuie sa-si schimbe comportamentul, sa umble doar in grup si sa masoare distanta in centimetri sau in metri fata de „cei pe care nu-i cunosc sau cu care nu au o relatie de incredere”[8]. Religia si traditiile, in orice stat secular si democratic, sunt practicate in intimitate, fara a impune ceva celor din jur si fara a incalca legile tarii. Aceste lucruri trebuie asumate si afirmate mult mai clar, fara niciun fel de rabat sau derogare. Este singura cale posibila pentru a stabili un cadru clar pentru toti, capabil sa ofere securitate si stabilitate atat pentru majoritate cat si pentru noii veniti.

Cred ca Uniunea Europeana se afla intr-o criza in comparatie cu care problemele economice din perioada 2008-2009 sunt o joaca. Este o criza pe care noi am lasat-o sa creasca pana aproape de pragul la care nu mai poate fi gestionata, iar responsabilitatea actualilor lideri europeni este enorma in acest moment. Am incredere insa in resursele de clarviziune ale Uniunii Europene, iar Romania poate fi una dintre vocile care sa arate calea dreapta care trebuie urmata”.

Sursa text si foto: ramona-manescu.ro