RAMONA MANESCU despre ACORDUL dintre UE si SUA referitor la datele cu caracter personal

Europarlamentarul PNL/PPE RAMONA MANESCU este de parere ca acordul dintre UNIUNEA EUROPEANA si STATELE UNITE referitor la protectia datelor cu caracter personal ofera o serie de garantii clare si masuri de transparenta privind accesul guvernului SUA la datele cu caracter personal si asigura o protectie eficace a drepturilor individuale.

„Acordul agreat ieri intre SUA si UE contine obligatii stricte pentru intreprinderile care lucreaza cu date, ofera garantii clare si masuri de transparenta privind accesul guvernului SUA la datele cu caracter personal si asigura o protectie eficace a drepturilor individuale.

In plus, el prevede un mecanism de reexaminare anuala comuna.

Solutia agreata este in primul rand o veste foarte buna pentru cele peste 5.000 de companii europene a caror activitate depindea de comunicarea de astfel de informatii peste ocean. Se incheie astfel perioada de incertitudine juridica generata de invalidarea, pe 6 octombrie 2015, de catre Curtea Europeana de Justitie, a cadrului juridic anterior pe motive de siguranta si protectie a datelor cu caracter personal”, a notat europarlamentarul roman RAMONA MANESCU pe pagina sa personala.

Sursa foto: ramona-manescu.ro