Ramona Mănescu: Este fenomenul Fake News o amenințare la adresa securității naționale?

Europarlamentarul Ramona Mănescu, din grupul Partidului Popular European (PPE), a realizat o analiză pe o temă de maximă actualitate – fenomenul „fake news”.

Recent, Comisia Europeană prin Direcția Generală Rețele de Comunicații, Conținut și Tehnologie a realizat o cercetare socială la nivel european cu privire la știrile false și dezinformarea în mediul online.

Bineînțeles, vorbim despre statistici și se știe foarte bine că, în funcție de cum pui întrebările sau citești concluziile, „adevărul” poate fi prezentat în diferite moduri. Cu toate acestea, datele oferite de studiu, citite cu atenție, sunt cât se poate de îngrijorătoare la nivel european. Un bun exemplu îl reprezintă răspunsul la întrebarea „cât de mult crezi în știrile și informațiile pe care le accesezi prin ziarele online?”:

Media europeană este de 68% încredere în aceste surse. Bineînțeles, nu toți ne luăm informațiile din mediul online, dar procentul celor care o fac este într-o continuă creștere. În 2016, 72% dintre europeni accesau zilnic, sau de câteva ori pe săptămână, sursele online de știri.

Unde intervine problema?

Ea apare atunci când, în aceeași mare căciulă, „surse online de știri”, sunt puse la grămadă, atât site-urile Agerpres, BBC sau Reuters, cât și Caplimpede.ro („știri adevărate”) sau ExclusiveNews.ro („informații inedite”). Din păcate, studiul european nu face astfel de distincții. De altfel, ar fi greu de făcut atâta timp cât nici măcar nu avem definiții general acceptate pentru ce ar putea însemna „surse credibile de știri”.

Pentru a înțelege și mai bine influența mediului online, trebuie să ținem cont de faptul că studiul a făcut o separație între „sursele online de știri” și „știrile și informațiile promovate prin social media sau aplicații gen WhatsApp”, deși în mod evident cele două se suprapun și chiar extind influența mediului online.

Este clar că, la nivel european, influența combinată a diferitelor surse online de știri este chiar mai mare decât o lasă să se înțeleagă studiul Comisiei. Unele surse sunt doar o copie electronică a unor instituții cu mare vechime și credibilitate (Agenția de știri Reuters are, spre exemplu, 167 de ani vechime). În același timp însă, alte „surse” sunt simple site-uri anonime, cu nume mai mult sau mai puțin sugestive, care apar și dispar de la o lună la alta, de cele mai multe ori combinate cu prezențe masive în social media, aflate în afara oricărui control, dar care beneficiază de audiențe ce rivalizează cu platformele tradiționale.

Acesta este un domeniu în care trebuie investit pentru aprofundarea cercetărilor sociale și pentru a putea aduce mai multă claritate asupra realității la nivel european. Imaginea pe care o avem acum este una cel puțin neclară. Trebuie să evaluăm corect atât influența cât și audiența reală a surselor de “știri alternative”, așa cum se auto-intitulează unele dintre ele. Până atunci însă, tot ce putem spune este că, la nivel european, principalele canale de transmitere a știrilor false au o audiență enormă și, implicit, o influență semnificativă asupra cetățenilor europeni. Această influență se reflectă în poziția față de diferite subiecte, precum și în decizia de vot și preferințele politice. Este o realitate îngrijorătoare și o mare vulnerabilitate în fața căreia Uniunea Europeană este abia în faza de construcție a unui răspuns.

Cum stă România?

În timp ce situația la nivel european este îngrijorătoare, la nivelul României situația este chiar gravă. Pornim de la aceeași întrebare – „cât de multă încredere ai în știrile și informațiile pe care le accesezi prin intermediul social media și a aplicațiilor de mesagerie?” – , de data aceasta raportat doar la cei care folosesc aceste canale.

De remarcat, în primul rând, că aceste surse sunt mai răspândite decât site-urile de știri (N=16.538, față de N=12.509). În al doilea rând, observăm că țara noastră conduce în acest „top”, cu o încredere cumulată de 59%, mult peste media europeană de 36%. Dacă adăugăm cifra utilizatorilor de Facebook în România, care probabil depășește 10 milioane – erau 9,6 milioane în ianuarie 2017, după o creștere de 15,66% în 2016, ne dăm seama de impactul uriaș al acestei „încrederi” a românilor.

Cifrele acestea nu au venit din neant, ci, în cazul României ele reprezintă chiar un curent. Situația este confirmată de un alt studiu, realizat cu exact un an în urmă, de catre GLOBSEC, și axat pe zona Central și Est Europeană. În acel studiu, România se afla tot pe primul loc, cu o valoare triplă față de media ariei geografice din care face parte.

Cât de gravă este situația în realitate?

Pentru a ne da seama despre gravitatea situației, trebuie parcursă mai departe cercetarea Comisiei. La pagina 32 a raportului, sunt redate răspunsurile la o altă întrebare: „câtă încredere aveți în abilitatea de a identifica știrile false?”

Aparent, datele de mai sus ar trebui să reprezinte o veste bună și să ne încurajeze în capacitatea indivizilor de a discerne în noianul de informații. Educația, experiența și bunul simț ar trebui să ne ofere anticorpii de care avem nevoie atunci când forțe obscure încearcă să ne otravească mintea și să ne schimbe valorile, promovând zilnic un cocktail periculos de adevăr și minciună. În Europa, 71% dintre cetățeni declară că sunt capabili să facă diferența între înșelătorie și adevăr, iar în România acest procent urcă la 79%.

Dar aceasta este doar percepția indivizilor. Este ea oare confirmată de fapte?

Am făcut un experiment pe o știre ce m-a intrigat în fluxul zilnic de știri. O declarație atribuită directoarei generale a Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, a inflamat mediul online din România, generând nenumărate comentarii și critici: „FMI: Bătrânii trăiesc prea mult şi este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”. Ce mi-a atras atenția a fost în primul rând sursa (Frip.ro) și apoi faptul că „știrea” a fost preluată și distribuită de persoane care au o mare experiență, inclusiv în media. Cu protejarea identității persoanelor în cauză, „știrea” s-a prezentat astfel în fluxul informațional:

Evident, ea pare o declarație recentă, în urma unei întâlniri a FMI. Dar, dacă încercăm să ajungem la sursele originale ale declarațiilor menționate în articol, dăm peste o postare aflată pe un blog anonim, ce datează din 15 aprilie 2012!

Textul din 18 februarie 2018, de pe Frip.ro, reproduce aproape integral postarea din 2012, cu o excepție. Introduce un citat atribuit directoarei generale a FMI, Christine Lagarde: „Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”. Bineînțeles, această declarație nu a existat niciodată. Analizând mai departe, descoperim că articolul de pe Frip.ro nu este deloc singular. El face parte dintr-un adevărat val de apariții similare, care copiază cu punct și virgulă același text, bineînțeles fără menționarea sursei și cu pretenții de „informație originală”.

Este evident că situația nu reprezintă o întâmplare. De fapt, unele dintre articole prezintă ca sursă link-ul „karensmithdotblog”, care a publicat textul pe 9 februarie 2018. Aparițiile, privite în ansamblu, reprezintă imaginea clasică a unui atac manipulativ ce folosește „fake news”.

Atacul nu a trecut complet neobservat, și cel puțin două publicații l-au analizat – PressOne si EvZ  -, ambele axându-se pe deconspirarea falsului. Ce nu apare în acele analize este răspunsul la întrebarea „Cine este autorul manipulării?”. Ca și în alte cazuri, nu există răspunsuri, ci doar bănuieli. Iar ele vin dintr-o altă întrebare: „Cine ar avea interes în a submina încrederea românilor în instituții precum FMI, NATO sau UE?”. Răspunsul cred că îl găsim la est de noi.

Întorcându-ne la firul inițial, avem următoarele elemente:

–      64% dintre români spun că au încredere în știrile publicațiilor online;

–      39% dintre români spun că au încredere în știrile apărute în social media;

–      79% dintre români spun că pot decela o știre falsă.

Cum au reacționat în practică cei care au fost expuși acestei manipulări este edificator din comentariile lansate în social media. Dintre cele 20 de persoane care au postat comentarii (dintre care cel puțin 15 absolvenți de facultate), doar 6 (30%) au realizat că este o știre falsă. De asemenea, dintre cei care au postat comentarii, cinci au experiență în media, dar trei dintre ei au înfierat-o pe Chrisitne Lagarde pentru această declarație pe care nu a făcut-o niciodată.

Din păcate, această scurtă analiză, împreună cu cifrele ce o însoțesc, arată prăpastia dintre percepție și realitate, practic inversând unele dintre concluziile studiului realizat de către Comisia Europeană.

Inabilitatea de a decela între adevăr și fals, combinată cu impresia eronată că, de fapt, putem face acest lucru cu succes, precum și expunerea enormă pe care astfel de manipulări o au, pun România într-o situație extrem de periculoasă. Doar Gandeste.org și Frip.ro au strâns, împreună, peste 60.000 de reacții în social media la articolul discutat. Suntem foarte vulnerabili, iar o forță externă (sau internă) poate oricând profita de această slăbiciune a noastră.

Ce se poate întâmpla?

Să considerăm presupusa declarație a doamnei Lagarde ca pe un exercițiu-școală. Să ținem însă cont că realitatea este cu mult mai gravă. Câteva cuvinte pe un blog au generat sute de mii de reacții și foarte multă supărare. Ce se poate întâmpla atunci când, în loc de un text, vedem un clip video cu un lider (din țară sau de afară), făcând aparent o declarație și mai șocantă, eventual o amenințare iminentă ce generează o reacție imediată? Tehnologia există deja de ani buni, ea este disponibilă publicului larg.

Faptul că „fake news” pot schimba rezultatul unor alegeri, nu doar în democrații noi, precum cea din România, ci chiar și în cele mai experimentate, este o realitate demonstrată deja.

În cazul României, cred că, în cazul în care cineva ar avea interesul de a genera spontan o mișcare de stradă, acest lucru este posibil înainte ca autoritățile să poată reacționa în orice fel. Mai mult, dacă s-ar dori ca o astfel de mișcare să genereze victime, este la fel de posibil.

În aceste condiții, concluzia este una singură: „fake news” sunt o amenințare la adresa securității naționale. Iar pericolul vine nu atât din „puterea” de infectare deținută de știrile false, cât din lipsa anticorpilor care să ne protejeze. Mai mult, nu cred că această situație este deosebită în România față de alte țări europene, ceea ce sporește gravitatea situației, pentru că, în interiorul construcției europene, vulnerabilitatea unuia este vulnerabilitatea tuturor.

Care este răspunsul?

La nivel european, răspunsul a început să fie construit în 2015, odată cu cererea venită din partea Consiliului European către Înaltul Reprezentant Federica Mogherini, de a realiza un plan de acțiune în domeniul comunicării strategice, mai ales ca răspuns la campaniile agresive derulate de Moscova.

Prima acțiune concretă o reprezintă înființarea East StratCom în septembrie 2015. Acesta colectează, analizează și dezvăluie diferitele încercări de manipulare.

Acțiunile Comisiei sunt susținute și de către Parlamentul European. Un prim exemplu este Rezoluția din noiembrie 2016 referitoare la comunicarea strategică a UE pentru a contracara propaganda părților terțe împotriva sa, ce a fost urmată de Rezoluția din 15 iunie 2017 referitoare la platformele online și piața unică digitală. Documentul din iunie 2017 subliniază nevoia de „măsuri împotriva diseminării de știri false” și invită platformele online să le ofere utilizatorilor instrumente pentru a denunța știrile false, în așa fel încât alți utilizatori să poată fi informați cu privire la faptul că veridicitatea conținutului a fost contestată. De asemenea, cere Comisiei să verifice posibilitatea unei intervenții legislative pentru a limita difuzarea și răspândirea conținutului fals. O altă acțiune a fost scrisoarea adresată doamnei Mogherini, în martie 2017, și semnată de mai mulți europarlamentari, prin care sunt cerute mai multe resurse pentru East StratCom și un buget adecvat.

Comisiei și Parlamentului li s-au alaturat și Statele Membre. România este semnatară, alături de alte șapte țări europene, a unei scrisori deschise adresată tot doamnei Mogherini, în octombrie 2017. Cerința este aceeași: mai multe resurse și o putere sporită pentru East StratCom.

În noiembrie 2017, a fost lansat de către Comisie un proces de consultare publică dedicat găsirii de răspunsuri la fenomenul „fake news” și a dezinformării în mediul online. Consultarea a fost continuată cu înființarea Grupului de experți la nivel înalt, format din reprezentanți ai mediului academic, ai platformelor on-line, ai presei de știri și ai ONG-urilor. Din acest grup face parte și românca Alina Bârgăoanu, decan al Facultății de Comunicare și Relaţii Publice din cadrul SNSPA. Activitatea grupului se va concretiza printr-o strategie europeană de combatere a proliferării știrilor false, ce urmează a fi prezentată în curând.

Parte din răspunsul pe care trebuie să-l avem pentru a ne apăra împotriva manipulării și dezinformării create de știrile false transpare chiar din studiul menționat la început.

Jurnaliștii, autoritățile naționale, presa, cetățenii, rețelele sociale, instituțiile europene, ONG-urile – toate sunt menționate ca parte a răspunsului în stoparea „fake news”.

Toate acestea sunt măsuri pe termen scurt sau mediu de care este foarte mare nevoie. Ceea ce însă lipsește în mod explicit dintre aceste măsuri este răspunsul pe termen lung, care nu poate fi decât educația.

Știu că metodele folosite de cei care practică manipularea se pot adapta și, mai devreme sau mai târziu, reușesc să ocolească sau să treacă prin măsurile instituționale și filtrele digitale. Educația însă, reprezintă o măsură de protecție pe termen lung, care oferă societății cel mai înalt grad de imunitate la manipulare. Avem deja exemple în Italia, care a pornit un proiect de acest fel în 8.000 de licee, și în Suedia, care oferă o curriculă de competențe digitale încă din clasele primare.

Cred că aceste exemple și rezultatele pe care ele le dau pot fi replicate și în alte State Membre, iar România ar trebui să fie printre primele țări care să facă acest lucru. Rămâne de văzut conținutul exact al unui astfel de program educațional, curricula și vârsta de start. Dar, în lumea în care trăim astăzi, nu mai putem vorbi de „prea tânăr pentru…”. Cât mai de timpuriu, elevii trebuie să învețe să interacționeze cu informația, să caute adevărul și să deceleze falsul de minciună.

Sursa text și foto: puterea.ro