Ramona Mănescu: Poate continua România să existe fără români?

Cu cât trece mai mult timp până când România va lua măsuri privind plecarea tinerilor din țară, cu atât efectele negative sunt mai profunde, iar posibilitățile de a inversa acest proces sunt mai reduse, a transmis vineri europarlamentarul Ramona Mănescu (PPE) la conferința „Educația: potrivire pentru viață”. Evenimentul, organizat de Ministerul Educației Naționale in parteneriat cu cele mai importante universități din țară și cu sprijinul Asociației Marii Loji Naționale din România, deschide un ciclu de conferințe ce vor fi susținute în principalele centre universitare din România.

Eurodeputatul a atras atenția asupra celor 3,4 milioane de români care au plecat din țară în perioada  2007 – 2017 ”Aceasta cifră ne plasează pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce priveşte emigraţia, conform ONU” și reprezintă doar cifrele oficiale, a punctat Mănescu.

„Acest proces de depopulare are ca motor, nu plecarea copiilor sau a pensionarilor ci a celor mai productive și capabile generații – tinerii aflați intre 18 si 35 de ani”, a adăugat eurodeputatul.

Cu cât trece mai mult timp până când România va lua măsuri privind plecarea tinerilor din țară, cu atât efectele negative sunt mai profunde, iar posibilitățile de a inversa acest proces sunt mai reduse,a avertizat europarlamentarul.

În opinia sa, fenomenul plecării tinerilor din țară nu este unic, ci prezent în majoritatea statelor din Europa de Est, dar trebuie făcută distincția între „mobilitate” și „exod”.

„Studenții pleacă și din țările vest europene, fie pentru a studia, fie pentru a munci. Aceasta pentru ca studenții și tinerii in general reprezintă segmentul cel mai mobil al oricarei societati. Trebuie să distingem clar intre mobilitatea oamenilor si un adevarat exod” și ”trebuie inceput, in mod categoric, cu sistemul educațional”.

„Calitatea acestuia este importantă, dar cel putin la fel de importantă este corelarea dintre calificări și cerințele de pe piața muncii. Și nu mă refer doar la ce scrie pe diplomă, ci mai ales la ceea ce știe absolventul să facă practic.  Corelarea aceasta nu trebuie să se refere doar la momentul actual ci și la viitor, deoarece trecem printr-o perioadă în care multe locuri de muncă vor dispărea ca efect al robotizării, în timp ce altele complet noi apar”.

România trebuie să folosească inteligent atuurile pe care le are: România este o țară sigură, România este o țară cu resurse agricole, de mediu și energetice – de invidiat iar cifrele privind ritmul de creștere economică ne pozitionează pe primele locuri în Europa, a conchis eurodeputatul.

Sursa foto: adevarul