RAMONA MANESCU: Situatia REFUGIATILOR din SIRIA si IRAK a ajuns de nesuportat

Europarlamentarul PNL RAMONA MANESCU s-a intalnit, marti, cu ANDREW HARPER, reprezentantul Inaltului Comisariat pentru Refugiati al Natiunilor Unite in Iordania. Principalul subiect al discutiilor a fost legata de situatia insuportabila in care se afla refugiatii din SIRIA si IRAK nevoiti sa lase in urma orasele in care au trait aproape toata viata din cauza pericolului numit STAT ISLAMIC (SI).

RAMONA MANESCU a publicat o sinteza a discutiei cu ANDREW HARPER pe pagina sa personala de Facebbok.

“Situatia refugiatilor din zona SIRIA-IRAK a ajuns de nesuportat. Nu este doar numarul urias de refugiati (peste 3,8 milioane oficial) ci durata foarte mare a acestei drame umane.

CITESTE SI: RAMONA MANESCU: Apararea cetatenilor impotriva teroristilor, mai presus decat ambitiile politice

In urma discutiei de astazi de la Aman cu dl. ANDREW HARPER, reprezentantul in Iordania al Inaltului Comisariat pentru Refugiati al Natiunilor Unite, este clar ca ceea ce a inceput in iulie 2011 sub forma a catorva sute de refugiati a ajuns sa fie astazi o problema aproape fara speranta intr-un orizont de timp previzibil.

Imaginile pe care mi le-au aratat azi cei cu care m-am intalnit si tragediile individuale pe care mi le-au povestit sunt coplesitoare.

Pentru cineva aflat la cateva mii de km distanta, in confortul unui oras european, aceste drame par foarte indepartate. Aceasta imagine este insa gresita. A devenit obligatoriu ca institutiile europene sa se implice pentru ca aceasta intreaga zona framantata de conflicte si coplesita de problemele sociale si economice va continua sa fie o sursa de instabilitate si un exportator de probleme.

Cred ca trebuie un raspuns imediat, ferm si coerent, din partea tuturor tarilor europene, alaturi de partenerii lor, care sa duca in prima faza la eliminarea amenintarilor teroriste, in special a celei reprezentate de militantii gruparii „Stat Islamic”. La fel de urgenta este problema umanitara care apasa greu pe umerii tarilor aflate in imediata vecinatate a zonei de conflict.

CITESTE SI: RAMONA MANESCU: Europenii trebuie sa ramana uniti impotriva TERORISMULUI 

Pe termen lung UE trebuie sa se implice mai mult in abordarea cauzelor ce se afla la originea problemelor de azi. Nevoia de educatie, deficitul de infrastructura si dezvoltarea economica si sociala care sa ofere locuri de munca si oportunitati reale, mai ales tinerilor din intreaga regiune – toate sunt probleme asupra carora UE va trebui sa se aplece mult mai mult pe termen mediu si lung daca dorim cu adevarat solutii sustenabile”, a notat europarlamentarul liberal pe reteaua de socializare amintita.

Sursa foto: facebook / Ramona Manescu