RAMONA MANESCU: Strategia UK de contracarare a extremismului recunoaste gravitatea situatiei si vine cu un raspuns pe masura

Primul Ministru britanic David Cameron a facut publica ieri Strategia guvernului sau de Contracarare a Extremismului (Counter-Extremism Strategy). Documentul, continand 136 de puncte, recunoaste problema extremismului, in special a extremismului Islamic, ca fiind una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta Marea Britanie acum si in perspectiva.

Europarlamentarul PNL/PPE RAMONA MANESCU saluta aparitia acestui document pe care il considera un raspuns pe masura in vederea contracararii gravitatii situatiei cauzate de aparitia si accelerarea extremismului la nivel global si local. 

“Salut aparitia acestui document care, in ciuda criticilor venite atat din partea Consiliului Musulman Britanic (The Muslim Council of Britain), cat si din partea Partidului Laburist si chiar a lui Sir Peter Fahy, seful politiei anti-radicalizare din UK, este cel putin un punct de plecare. Daca initiatorii reusesc sa puna in practica ce si-au propus cred ca Marea Britanie va reusi sa devina un lider european in combaterea extremismului si radicalizarii.

Prin acest document, Marea Britanie recunoaste, poate pentru prima data intr-un document oficial, ca se afla in fata unei reale probleme privind integrarea in societate a imigrantilor veniti chiar cu 30-40 de ani in urma. Tineri nascuti, crescuti si educati in Marea Britanie au ajuns ca la varste de 18-20 de ani sa sealature unor miscari Islamiste precum DAESH sau Al Qaeda.

CITESTE SI: RAMONA MANESCU, DESPRE AFIRMATIILE SEFULUI CE: EUROPA S-A TRANSFORMAT TOT MAI MULT INTR-UN INSTRUMENT DE LOBBY AL RUSIEI

Actualul val de imigranti, cu care se confrunta nu doar Marea Britanie ci majoritatea tarilor vest-europene, in special Germania, va acutiza toate fenomenele si manifestarile extremiste si radicalismul deja existent, indiferent daca vorbim despre gruparile neo-naziste sau propaganda islamista. Stim ca intoleranta genereaza intoleranta, iar extremismul, lasat sa creasca, ajunge sa polarizeze societati intregi.

Strategia prezentata de Cameron urmeaza sa investigheze alaturi de fenomenul radicalizarii si impactul aplicarii legii Sharia pe teritoriul Marii Britanii.

Democratia, libertatea individuala, toleranta, egalitatea in drepturi si respectul pentru viata sunt valorile care au facut din Europa un teritoriu unde atat de multi cauta refugiu. Utilizarea altor sisteme legale, ce nu respecta aceste valori, este de neacceptat intr-o tara europeana. Astfel de investigatii cred ca trebuie sa aiba loc si in alte tari, precum Franta sau Belgia.

Documentul mentionat abordeaza si amenintarea reprezentata de utilizarea Internetului, mai ales a Retelelor Sociale, in promovarea mesajelor extremiste, racolarea de luptatori pentru gruparile teroriste si radicalizarea in special a tinerilor. Cred ca o abordare strategica in acest domeniu este de preferat, iar preocuparea Cancelarului German Angela Merkel, doar pentru contracararea protestelor on-line impotriva imigrantilor, este incompleta si contraproductiva.

David Cameron propune prin Strategia prezentata Parlamentului Marii Britanii si alocarea de resurse financiare, in special pentru sustinerea implicarii comunitatilor locale in contracararea mesajelor radicale. Exista mereu riscul unei reactii de respingere atunci cand se lasa loc liber generalizarilor care stigmatizeaza intregi comunitati. Marea masa a populatiei, indiferent de profilul etnic sau religios, este moderata si putin interesata de manifestarile extremiste. Aceasta mare comunitate tacuta este cea care, implicand-o si incurajand-o sa se faca auzita, are cel mai greu cuvant de spus in fata intolerantei si radicalismului.

CITESTE SI: RAMONA MANESCU DESPRE CRIZA REFUGIATILOR SI EFECTELE EI ASUPRA SOMAJULUI DIN RANDUL TINERILOR DIN UE

Alocarea de resurse financiare este esentiala deoarece, intr-un final, o mare parte a acestor eforturi se rezuma la implicarea si alocarea de timp in actiuni de comunicare, atat in mediul virtual cat si direct, in scoli, lacase de cult si centre comunitare. Cred ca o astfel de abordare strategica trebuie sa se extinda la nivelul intregii Uniuni Europene, iar acolo unde exista strategii nationale sa fie identificate si multiplicate exemplele de bune practici.

Intotdeauna preventia este mult mai ieftina si mai eficienta decat reactia la evenimente care deja au avut loc. In domeniul terorismului, preventia inseamna mai mult decat economii financiare, ea se traduce in salvarea de vieti omenesti. Tocmai de aceea, eforturile Statelor Membre cred ca trebuie sa fie completate de un sprijin la nivel European, in special prin alocarea de resurse financiare si initierea de programe comune care sa asigure comunicarea intr-un domeniu unde cei vizati nu tin cont de niciun fel de granite”, a notat europarlamentarul RAMONA MANESCU.

Sursa foto: mondonews