Ramona Mănescu: Vine un GasGate, după DieselGate?

Europarlamentarul PPE Rampna Mănescu atrage atenția, în cadrul unui editorial pentru cotidianul Puterea, asupra izbucnirii unui nou scandal de tipul DieselGate.

„Asistăm zilele acestea la primele etape ale unui scandal ce amenință să zdruncine chiar fundamentele construcției europene.

Cu câteva zile în urmă, publicația poloneză Biznes Alert([1]) prezenta publicului un document de 272 de pagini([2]), datat 2015, scurs direct din birourile Directoratului General pentru Competiție. Acest document este rezultatul unei anchete anti-trust demarate de către Comisia Europeană în 2011 când zeci de birouri ale clienților Gazprom din estul si centrul Europei au fost percheziționate, fiind confiscate peste 150.000 de documente.

Documentul aduce în fața unui public ce depășește cu mult cei 500 de milioane de cetățeni europeni, pentru că el se adresează și Ucrainei, Moldovei sau zonei Balcanilor de Vest, imaginea reală, necosmetizată, a modului în care gazul devine, în același timp, armă și pârghie politică în mâinile Moscovei. Gazprom, cel mai mare furnizor de gaze din lume, cu o producție ce acoperă 15% din necesarul de gaze la nivel global, partener în mari proiecte de investiții cu companii precum ENGIE, OMV, Shell, Uniper sau Wintershall, principalul furnizor extern de gaze al Uniunii Europene, nu este o companie comercială, ci un instrument de bază în jocurile geopolitice derulate de Rusia.

De asemenea, scurgerea de informații suferită de Comisia Europeană lasă să se ghicească, pentru prima dată la un astfel de nivel, o imagine a zonei întunecate a politicilor europene. În această zonă, aflată altfel în spatele unor uși foarte bine închise, mari țări europene, exact acele țări care au inițiat această uniune plecând de la un set de valori și principii etice comune, modelează strategiile care vizează securitatea și stabilitatea Uniunii după interesele financiare și politice proprii sau după interesele unor companii private.

Despre ce este vorba?

Documentul ajuns în presă, sub stratul gros al limbajului birocratic și tehnic, lasă să se înțeleagă câteva lucruri profund îngrijorătoare.

În primul rând este vorba despre o încălcare deliberată a legislației Unuiunii Europene și intimidarea politică sistematică, timp de aproape 10 ani, practicate de Kremlin prin intermediul Gazprom.

Mai îngrijorător decât atât este faptul că această realitate pare că a fost știută, acceptată și sprijinită, cel puțin de către Germania. Efectul? În timp ce germanii au plătit 200 $/1.000mc de gaz, polonezii au plătit 350 $/1.000mc de gaz. Diferența este mult prea mare pentru a putea fi justificată prin argumente tehnice sau economice. Dacă în scandalul DieselGate a fost vorba de efecte mai greu palpabile pentru consumatorul european, în acest caz vorbim de un efect direct în buzunarul cetățeanului din Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania și Slovacia – țările care au făcut obiectul dosarului Comisiei. Din păcate, cifrele exacte pentru celelalte țări, în afara Poloniei, nu sunt accesibile, înainte de a ajunge public documentul fiind puternic cenzurat. În mod evident însă, zecile de milioane de consumatori ținuți captivi de gazele furnizate de Gazprom vor dori, în foarte scurt timp, să afle cu cât au plătit din propriul buzunar condițiile preferențiale obținute de Germania.

Dincolo de aceste două elemente, ușor de înțeles, au mai fost multe alte activități ale Gazprom, cu un caracter mai tehnic, ce au avut menirea de a menține cetățenii europeni într-o stare de dependență, de a șubrezi puterea de negociere individuală a țărilor și de a submina securitatea și stabilitatea energetică a Uniunii. Acțiunile Gazprom au vizat segmentarea pieței, izolarea diferitelor piețe de-a lungul granițelor naționale și restricții teritoriale sub forma unor condiții contractuale de interdicție a exportului sau a anumitor destinații. Mai mult, folosindu-se de poziția dominantă, Gazprom a impus, atât către PGNiG (Polonia), cât și către BEH (Bulgaria), condiții care intră sub incidența „abuzului exploatator”. Mai exact, Rusia a forțat Polonia și Bulgaria să accepte, în schimbul furnizării gazelor, condiții care nu aveau legătură cu obiectul contractului, dar care favorizau interesele rusești. În Polonia, Gazprom a obținut o poziție de veto în cadrul companiei poloneze Europol, blocând sau amânând decizii comerciale. În Bulgaria, printre altele, a obligat participarea BEH într-un proiect, împotriva voinței acestei companii.

Remediile propuse de Comisie

În dosarul întocmit de DG Comp, reparațiile propuse se adresează punctual problemelor identificate și care, la momentul finalizării analizei, erau încă valabile. Mai exact, DG Comp propune eliminarea restricțiilor teritoriale, încetarea practicilor incorecte de tarifare și stoparea condiționării livrării de gaze de acceptarea unor clauze contractuale incorecte și ilegale.

În același timp, Comisia are posibilitatea de a aplica amenzi în urma încălcării articolului 102 din TFEU și/sau a articolului 54 din Acordul EEA. Amenzile se pot ridica până la 10% din cifra de afaceri din ultimul an. Această amendă este cu atât mai mult justificată cu cât concluziile subliniază că toate încălcările legii făcute de către Gazprom au fost în formă continuată și intenționate, ele începând cu anul 2004. În plus, pentru a determina Gazprom să se conformeze, Comisia poate aplica amenzi adiționale periodice, de până la 5% din valoarea cifrei de afaceri zilnice.

Aceste măsuri reparatorii au făcut obiectul unor negocieri îndelungate între Comisie și Gazprom, concluzia fiind așteptată la sfârșitul acestei luni. Apariția în spațiul public a documentului confidențial care acuză nu doar Gazprom, ci și Rusia – în plus ridicând semne foarte mari de întrebare cu privire la un joc duplicitar al Germaniei -, nu este întâmplătoare. Există zvonul că înțelegerea Comisie – Gazprom se va rezuma la schimbarea condițiilor tehnice și aceasta pe o perioadă de opt ani, compania rusească urmând să evite o amendă uriașă.

Semne de întrebare și implicații

Principalele semne de întrebare se leagă de jocul făcut de Germania. Oficial, Germania susține politicile europene de diversificare a surselor de energie pentru a scădea dependența de Rusia și creșterea securității energetice prin extinderea și interconectarea rețelelor naționale de transport gaze.

Aceste politici reprezintă un obiectiv strategic al Uniunii Europene din ultimii ani. Tocmai de aceea, proiecte precum BRUA au primit finanțări de sute de milioane de euro din bugetul Uniunii.

Neoficial însă, Germania este principalul susținător al Nord Stream 2, o conductă cu o capacitate preconizată de 55 miliarde mc ce ar trebui să suplimenteze Nord Stream 1, legând direct Rusia de Germania și ocolind complet principala țară de tranzit de până acum – Ucraina. Acest proiect vine în completă opoziție cu strategiile europene în domeniu și întărește poziția dominantă a Rusiei.

Lipsa argumentelor economice pentru investiția în Nord Stream 2 este evidentă, considerând doar un singur argument: acum, Uniunea Europeana are o capacitate de import de gaze naturale de 700 miliarde mc (din care 490 miliarde mc prin conducte), dar folosește doar jumătate din aceasta, importând aproximativ 350 miliarde mc.

Cu toate acestea, Uniper si Wintershall, ambele companii germane, participă investițional alături de Gazprom la Nord Stream 2, împreună cu OMV (Austria), ENGIE (Franța) și Shell (Olanda – UK). Influența acestor companii asupra propriilor guverne, precum și interesele geopolitice ale țărilor implicate, sunt cele care contrazic argumentele economice și oferă vânt în pânze proiectului Nord Stream 2.

Această situație îmi aduce aminte de declarația, deloc întâmplătoare, a Președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, făcută cu ocazia recentei prezențe a Președintelui Macron în plenul Parlamentului European: „Europa nu este doar franco-germană. Suntem 28 de state membre”([3]). De asemenea, îmi aduce aminte de întrebarea adresată președintelui Macron, rămasă fără răspuns: „Cum se împacă ideea unei Europe unite și puternice cu acțiunile și atitudinile, deloc democratice sau solidare, ale unor puternice State Membre, care duc la lărgirea faliilor dintre Est și Vest?”

Ca urmare a informațiilor despre Gazprom apărute în piață, cred că în acest moment Nord Stream 2 și-a redus mult șansele de a mai fi realizat. Companiile vestice implicate nu vor risca o dublă amenințare ce vine atât dinspre sancțiunile economice la adresa Rusiei cât și dinspre oprobriul public al cetățenilor europeni.

O altă problemă, chiar și mai mare, vine din faptul că acest scandal, aflat la început, este din ce în ce mai cunoscut în rândul cetățenilor europeni, în special al celor mai afectați din cele opt țări Est-Europene implicate, și nu va trece mult până când, alături de polonezi, bulgarii, estonienii sau cehii vor dori să afle cât au plătit în plus pe gazul rusesc pentru ca germanii să plătească mai puțin.

În condițiile unor probleme de încredere crescânde între Estul și Vestul Europei, în care unii pozează în modele ale eticii și corectitudinii, penalizându-i pe ceilalți, pe fondul unor dosare mai vechi – precum cel referitor la diferențele de calitate a produselor de larg consum între piețele vestică și estică -, acest nou scandal riscă să urce tensiunile la un cu totul alt nivel. Situația este și mai gravă dacă cineva va face o legătură între acest GasGate și mai vechiul DieselGate, scandalul care a zdruncinat Germania, și care a arătat practici incorecte și neconcurențiale ce nu se rezumă la suprafață, sau la câțiva indivizi, ci sunt un element intrinsec al politicilor unor companii precum Volkswagen. Să nu uităm că în cazul DieselGate, amenzile deja plătite, în urma unor încălcări dovedite și asumate, depășesc 25 miliarde USD([4]) în SUA, iar în Europa cazul nu este încă închis.

Există în acest GasGate un potențial exploziv semnificativ și un mare pericol pentru consistența proiectului european, atunci când mulți cetățeni europeni vor ajunge la concluzia că au fost furați, iar această înșelătorie nu a venit doar de la dușmani, ci la reușita ei au ajutat și prietenii.

Ce este de făcut?

Cred că momentul ascunderii mizeriei sub preș a trecut deja. Documentul scurs de la DG Comp și implicațiile sale nu mai pot fi negate.

Cred de asemenea că mecanismele democratice de apărare pe care le avem la dispoziție sunt cel mai sigur răspuns. Dacă în acest moment neutralitatea Comisiei ar putea fi pusă sub semnul întrebării, nu același lucru se poate spune și despre Parlamentul European. Această instituție fundamentală și democratică a Uniunii Europene trebuie să se implice, să ceară audierea celor implicați – nu doar a DG Comp, ci și a unor actori economici și chiar a unor actori politici din țările membre.

Așa cum, în apărarea intereselor cetățenilor europeni au fost chemate în fața Parlamentului marile companii din zona IT, la fel trebuie procedat și aici. Mai mult, dacă Google a primit o amendă de 2,42 miliarde euro pentru „distorsionarea pieței”, cei 14 ani de încălcare a legii și de „abuz exploatator” al Gazprom asupra cetățenilor și companiilor europene nu pot duce doar la opt ani de grație pentru a reintra în legalitate. Asta dacă mai dorim să păstrăm încrederea cetățenilor.

Am apreciat declarația domnului Juncker cu ocazia Stării Uniunii din 2017: „Europa trebuie să fie o Uniune a egalității și o Uniune în care toți suntem egali. Egalitate între membrii săi, indiferent dacă sunt mari sau mici, din est sau din vest, din nord sau din sud”([5]). Cred că este momentul ca Europa să demonstreze, nu doar să declare, că cetățenii săi sunt egali și că nu există țări de rangul întâi și de rangul doi. Riscurile implicate de un eșec în a face asta sunt extrem de serioase.

Este de asemenea momentul ca toți să înțeleagă că doar o Europă unită poate înfrunta cu șansă provocările viitorului, dar și ale prezentului. Singure, chiar și tările mari ale Europei, vor deveni mici într-un viitor nu foarte îndepărtat, indiferent dacă ele acceptă sau nu această realitate.

Deși România nu este cuprinsă în dosarul DG Comp și nu este direct afectată, nu putem ignora faptul că suntem, la rândul nostru, parte a unor proiecte regionale, de interes comun. România nu trebuie și nu poate urma o politică a struțului în acest scandal. Trebuie, la rândul nostru, să urmărim discuțiile, să ne poziționăm clar, să susținem politicile energetice comune. Mai mult, trebuie să ne susținem prietenii în momentele dificile, așa cum am dori ca, la rândul nostru, sa fim susținuți”.

Sursa foto: ramona-mănescu.ro