Rapid Bucuresti are probleme financiare foarte mari

Rapid Bucuresti are probleme financiare foarte mari, iar unul dintre investitorii gruparii feroviare a dezvaluit ca echipa giulesteana ii datoreaza aproximativ zece milioane de euro, informeaza postul Digi Sport.

Rapid a evitat, momentan, falimentul dupa ce judecatorul sindic a dispus, vineri, amanarea discutiilor privind acceptarea discutiilor referitoare la confirmarea planului de reorganizare financiara.

Nicolae Cristescu a declarat faptul ca nu vrea sa faca o afacere din Rapid Bucuresti si ca regreta faptul ca nu a platit toate restantele financiare in momentul in care a preluat clubul, alaturi de asociatul sau, Nicolae Zamfir.

Citeste si: Porumboiu, Copos si Iancu vor sa preia clubul Rapid  

“Rapid imi datoreaza 10 milioane. Suntem disupusi sa cedam 100% fara pretentii materiele. Noi am preluat si activele, si pasivul. Deci sunt cele 23 de milioane, 13 milioane la Zamfir, 10 la mine, mai este o asa-zisa datorie, catre Taher, de 8 milioane de euro. Datoriile catre noi, catre mine si domnul Zamfir, practic nu exista, pentru ca noi nu vom avea niciodata pretentia sa recuperam acei bani.”, declara Cristescu la DigiSport.

Cristescu a mai declarat faptul ca nu stie de intentia lui Marian Iancu de a investi la Rapid: “Nu am vorbit cu domnul Iancu, dar este asteptat cu bratele deschise la noi. Putem ceda 100%, fara pretentii materiale, daca e vorba de oameni bine intentionati.”, incheia investitorul din Grant interventia sa.

Sursa foto: prosport.ro