Rapid – Concordia Chiajna / Meciul de baraj pentru mentinerea in Liga I

Rapid Bucuresti si Concordia Chiajna se vor intalni in aceasta seara in meciul de baraj pentru mentinerea in Liga I. Partida va avea loc pe stadionul Dinamo din Capitala, cu incepere de la ora 21.00 si nu va fi televizata.

Rapid si Concordia vor juca, astazi, in cel mai important meci al lor din aceasta vara, la finele disputei urmand a fi stabilita cea de-a 18-a echipa din Liga I in sezonul 2013-2014. Un meci de baraj hotarat de mai marii FRF si LPF, care a starnit un val de nemultumire de ambele parti, dar si din partea celor de la CSMS Iasi.

O solutie care i-a luat pe nepregatite atat pe rapidisti, cat si pe ilfoveni, care nu au prins decat cateva zile din pregatirea de vara. Mai mult, oficialii de la Concordia, in frunte cu primarul Minea, au depus o cerere de revocare a barajului la TAS, asta dupa ce in prealabil s-a vorbit chiar de o fuziune intre cele doua fomatii.

Una peste alta meciul de baraj se va juca, iar apoi, vor incepe discutiile in cel mai neaos stil romanesc. Fie ca va fi vorba de legitimitatea deciziei de a se juca acest meci, sau despre baremul din drepturile de televizare, Rapidul urmand a fi incadrata pe locul opt, iar Chiajna pe locul 14.

Din tabara rapidista razbat si doua vesti bune, gruparea giulesteana urmand a fi sustinuta de aproximativ 9000 de fani la acest meci, iar Pancu si compania si-au primit o parte din salarii si au fost anuntati de Nicolae Cristescu si Adrian Zamfir ca vor evolua pe o prima de 2000 de euro diseara.

Iata cum ar putea arata cele doua garnituri la meciul de diseara:

Rapid: Balauru – Coman, Abrudan, Oros, Voicu – N. Grigore – Martin, E. Dica, Al. Ionita II, Ciolacu – Pancu. Antrenor: Marian Rada

Concordia: Cobrea – Cretu, Leca, Melinte, Savin – Neagu, Rosu, Ispir, Purece – Cl. Ionescu, Wellington. Antrenor: Ionut Chirila

Arbitrul acestui meci va fi bucuresteanul Alexandru Tudor.

Sursa foto: adevarul.ro