RAPORTUL MCV pentru ROMANIA a fost PUBLICAT: DOCUMENTUL INTEGRAL

RAPORTUL MCV care va fi publicat miercuri subliniaza progresele inregistrate de Romania, CRITICA PARLAMENTUL pentru refuzul de a ridica imunitatea unor parlamentari, considera numirea noului sef al DIICOT un test si evidentiaza coruptia unor magistrati, au precizat, in exclusivitate, pentru MEDIAFAX surse politice.

UPDATE 13.40:  RAPORTUL MCV : Prim-vicepresedintele Comisiei Europene, FRANS TIMMERMANS a declarat: „ROMANIA este pe drumul cel bun si trebuie sa ramana pe aceasta cale. Combaterea coruptiei reprezinta in continuare cea mai mare provocare si cea mai mare prioritate. Salutam progresele inregistrate pe parcursul anului trecut, care vor trebui confirmate in 2015. A crescut increderea romanilor in sistemul judiciar, in general, si in urmarirea penala a cazurilor de coruptie, in special, pe fondul unei cresteri a nivelului de profesionalism al sistemului judiciar in ansamblul sau.

RAPORTUL MCV.  Continuand impreuna in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare, care se bucura de sprijinul neechivoc al cetatenilor, Comisia isi va mentine sprijinul fata de eforturile Romaniei de a obtine rezultate in ceea ce priveste independenta numirilor in functii de conducere din sistemul judiciar, finalizarea initiativelor legislative in curs si combaterea sistematica a coruptiei.”

RAPORTUL MCV. “In prezenta evaluare se arata ca, de la rapoartele MCV precedente, Romania a inregistrat progrese in numeroase domenii. Rezultatele principalelor institutii judiciare si de integritate se mentin pozitive. A continuat adoptarea unor modificari legislative necesare si indelung asteptate, iar un anumit spirit de cooperare intre institutiile judiciare si Ministerul Justitiei contribuie la solutionarea problemelor de ordin managerial. In acest sens, situatia a profitat de pe urma unei atmosfere politice mai calme incepand din primavara anului 2013.

RAPORTUL MCV. Cu toate acestea, continua sa existe ingrijorari cu privire la independenta sistemului judiciar si sunt numeroase exemplele de rezistenta la masurile de integritate si anticoruptie, atat la nivel politic, cat si la nivel administrativ. Modificarea precipitata si netransparenta a Codului penal in decembrie 2013 a declansat o ingrijorare la scara larga, fiind perceputa ca o atingere fundamentala adusa regimului juridic de combatere a coruptiei si de promovare a integritatii, in ciuda faptului ca, prin constatarea caracterului neconstitutional al acestei modificari, Curtea Constitutionala a demonstrat existenta unui echilibru de puteri. In ceea ce priveste masura importanta a numirilor in posturi-cheie se observa rezultate mixte: unele proceduri se desfasoara intr-un mod deschis, transparent si bazat pe merite, in timp ce altele sunt criticabile, din motive de interventie politica.

RAPORTUL MCV. Aceasta imagine are urmari asupra masurii in care procesul de reforma din Romania poate fi considerat durabil. Rezistenta principalelor institutii competente in materie de anticoruptie la o presiune sustinuta a aratat ca reforma a prins radacini in parti importante ale societatii romanesti. La polul opus, usurinta cu care temelia reformei a putut fi atacata in Parlament a reamintit ca nu exista niciun consens in ceea ce priveste urmarirea obiectivelor MCV”, noteaza raportul Comisiei Europene.

RECOMANDARILE COMISIEI EUROPENE:

1. INDEPENDENTA SISTEMULUI JUDICIAR

Factorii de decizie din sistemul judiciar trebuie sa continue sa apere independenta justitiei. Integritatea si profesionalismul trebuie sa fie factorii-cheie ai unor proceduri clare in materie de numiri. In acest domeniu, Romania ar trebui:

• sa se asigure ca in Codul de conduita al parlamentarilor sunt incluse dispozitii clare in ceea ce priveste respectarea independentei sistemului judiciar, si in special a hotararilor judecatoresti de catre parlamentari si in cadrul procesului parlamentar;

• sa asigure Consiliului Superior al Magistraturii conditiile necesare pentru consolidarea activitatii sale de protejare a independentei sistemului judiciar si de sprijinire a magistratilor confruntati cu provocari care aduc atingere independentei sistemului judiciar;

• sa profite de ocazia creata de posibila revizuire a Constitutiei pentru monitorizarea dispozitiilor existente in ceea ce priveste separarea puterilor, cu precizarea clara a obligatiei executivului si legislativului de a respecta independenta sistemului judiciar;

• sa intensifice eforturile de informare/sensibilizare judicioasa a presei si a publicului cu privire la rolul si la statutul sistemului judiciar si la cazurile in desfasurare.

2. REFORMA SISTEMULUI JUDICIAR

Ar trebui intensificate progresele in ceea ce priveste sporirea uniformitatii jurisprudentei si a practicii judiciare, prin includerea unor masuri de accelerare a procedurilor judiciare si de utilizare a noilor posibilitati, cum ar fi confiscarea extinsa. In acest domeniu, Romania ar trebui:

• sa accelereze gasirea unei solutii la problemele generate de volumul de lucru si sa adopte masurile legislative necesare pentru restructurarea sistemului de instante;

• sa puna la dispozitia factorilor de conducere din sistemul judiciar instrumentele necesare de informare cu privire la functionarea sistemului judiciar (instrumente de statistica, gestionarea cazurilor, sondaje in randul utilizatorilor si sondaje in randul angajatilor), in vederea sporirii capacitatii de a adopta decizii in cunostinta de cauza si in vederea asigurarii unor progrese demonstrabile;

• sa asigure publicarea completa si in timp util pe internet si actualizarea continua a tuturor hotararilor si motivatiilor judecatoresti;
• sa asigure un proces in care sa fie implicate toate profesiile juridice si administratia publica;

• sa finalizeze procedurile privind legea pensiilor magistratilor condamnati pentru infractiuni;

• sa imbunatateasca respectarea hotararilor judecatoresti la toate nivelurile, pentru a se asigura executarea adecvata a hotararilor judecatoresti si a sanctiunilor financiare.

3. INTEGRITATEA

Progresele obtinute in ceea ce priveste cadrul de integritate trebuie sa fie consolidate prin clarificarea cadrului juridic, astfel incat sa nu existe indoieli legate de aplicarea acestuia. In acest domeniu, Romania ar trebui:

• sa se asigure ca nu exista exceptii de la aplicabilitatea actelor legislative privind incompatibilitatea, conflictele de interese si averile nejustificate;

• sa colaboreze, prin guvernul sau, cu ANI pentru elaborarea si propunerea unor acte legislative de imbunatatire a cadrului de integritate;

• sa introduca verificarea ex-ante a achizitiilor publice in cadrul ANI, in vederea extinderii acestei verificari de la procedurile in care sunt implicate fonduri ale UE la toate procedurile de achizitii publice;

• sa se asigure ca prin introducerea noului statut al parlamentarilor se mareste la maximum numarul de hotarari judecatoresti definitive care sunt executate automat.

4. LUPTA IMPOTRIVA CORUPTIEI

Hotararea cu care legislatia a fost aplicata in cazul coruptiei la nivel inalt trebuie sa fie mentinuta si extinsa la cazurile de coruptie la scara mica. In acest domeniu, Romania ar trebui:

• sa se asigure ca legislatia in domeniul coruptiei se aplica in mod egal tuturor si in conditii egale;

• sa sporeasca uniformitatea si efectul disuasiv al pedepselor aplicate in cazurile de coruptie in toate instantele de pe teritoriul Romaniei;

• sa intensifice eforturile de urmarire penala a cazurilor de coruptie la scara mica;

• sa dezvolte Strategia Nationala Anticoruptie prin introducerea unor criterii de referinta si a unor obligatii mai coerente pentru administratia publica si prin punerea rezultatelor la dispozitia publicului.

COMISIA EUROPEANA (CE) a anuntat, miercuri, ca urmatorul RAPORT MCV pentru Romania va fi prezentat, probabil, peste un an, pentru a oferi Bucurestiului ragazul necesar pentru a putea da curs recomandarilor sale si pentru evalua rezultatele tangibile obtinute.

“Consensul cu privire la necesitatea reformelor si convingerea ca progresele sunt tot mai solide castiga din ce in ce mai mult teren, iar aceasta tendinta trebuie acum mentinuta. Comisia asteapta cu interes sa continue colaborarea stransa cu Romania pentru a asigura indeplinirea obiectivelor MCV si a monitoriza recomandarile incluse in raportul adoptat astazi. Urmatorul raport oficial va fi probabil prezentat in termen de aproximativ un an”, se arata intr-un comunicat al CE.

Executivul de la Bruxelles considera ca procesul de monitorizare in cadrul MCV, oportunitatile oferite de fondurile UE si dialogul constructiv cu Comisia si cu numeroase state membre continua sa reprezinte “un sprijin valoros” pentru consolidarea reformelor in Romania. 

“Pana la publicarea unui nou raport, Comisia va monitoriza indeaproape si pe o baza permanenta progresele inregistrate, prin intermediul unor misiuni periodice, precum si printr-un dialog frecvent cu autoritatile romane si cu alte state membre”, precizeaza CE.

STIRE INITIALA

RAPORTUL MCV subliniaza faptul ca progresele remarcate in precedentul raport, din ianuarie 2014, au fost continuate si ca ele trebuie consolidate, iar activitatea institutiilor judiciare a crescut increderea populatiei in sistemul judiciar, au precizat sursele citate.

RAPORTUL MCV consemneaza activitatea Curtii Constitutionale (CCR), subliniind, in schimb, faptul ca unele decizii ale CCR nu au fost respectate de catre PARLAMENT.

In ceea ce priveste amenintarile la adresa independentei justitiei, conform surselor citate, documentul releva ca atacurile, inclusiv din partea politicienilor, la adresa judecatorilor si procurorilor au ramas o problema, dar numarul lor a scazut fata de anii precedenti. Potrivit surselor citate, raportul mentioneaza faptul ca urmeaza sa fie numit un nou sef la DIICOT, subliniind importanta unei proceduri de selectie transparente.

Aceleasi surse au mai precizat ca RAPORTUL  MCV cuprinde referiri si la AVOCATUL POPORULUI si la neimplicarea acestuia in contestarea unor ordonante de urgenta la Curtea Constitutionala (CCR). Totodata, evidentiaza numarul in crestere al cazurilor de coruptie in randul judecatorilor si procurorilor anchetate de DNA.

CITESTE SI: CE: RAPORTUL MCV pentru Romania va fi PUBLICAT miercuri 

Pe langa activitatea DNA, RAPORTUL MCV saluta si activitatea ANI, a ICCJ si a CSM. Ca si precedentele rapoarte, documentul care va fi publicat miercuri noteaza faptul ca PARLAMENTUL nu a respectat toate deciziile ANI privind INCOMPATIBILITATEA, existand cazuri cand parlamentari declarati incompatibili nu au fost suspendati.

De asemenea, PARLAMENTUL  este CRITICAT pentru faptul ca a respins sau a tergiversat cereri ale DNA de ridicare a imunitatii unor parlamentari, iar criteriile acestor refuzuri nu sunt clare. CORUPTIA ramane o problema majora in Romania, dar documentul COMISIEI EUROPENE (CE) remarca numarul in crestere al anchetelor si al condamnarilor in cazuri de CORUPTIE la nivel inalt.

In schimb, CE are observatii cu privire la rata mica de confiscare a averilor si de recuperare a daunelor in urma unor decizii finale ale instantelor. Pe de alta parte, documentul consemneaza CORUPTIA din EDUCATIE, in special pe cea legata de examenele de bacalaureat, dar si pe cea din sistemul medical.

RAPORTUL MCV face referire si la problemele legate de licitatiile publice, inclusiv cele cu fonduri europene. Aceleasi surse au relatat ca CE insista pentru o procedura transparenta in cazul desemnarii noului sef al DIICOT, precum si pentru revizuirea a modului in care se fac numirile pe posturile importante din sistemul de justitie.

O alta recomandare ar putea viza gasirea unei modalitati privind aplicarea automata de catre Parlament a deciziilor instantelor referitoare la parlamentari. Aceleasi surse au subliniat faptul ca RAPORTUL MCV de miercuri este mai bun decat cel din 2014 si mai bun decat cel al Bulgariei. Raportul MCV de miercuri nu va fi ultimul, dar Romania ar putea scapa in curand de monitorizare.

CITESTE SI: Progresele inregistrate de Romania in cadrul MCV, prezentate de ministrul Justitiei prim-vicepresedintelui CE 

RAPOARTELE MCV pentru ROMANIA si BULGARIA vor fi discutate, miercuri, in Colegiul comisarilor si vor fi publicate dupa incheierea reuniunii Colegiului, la ora 12:00 (13:00, ora Romaniei).

Potrivit presei bulgare, Sofia a inregistrat progrese “limitate” in sistemul judiciar, care este supus unor influente politice. In plus, in Bulgaria s-au dat putine sentinte in cazuri de coruptie si crima organizata. Novinite noteaza ca “progresele au fost lente” in privinta reformei sistemului judiciar si al luptei impotriva coruptiei si crimei organizate.

Sursa foto: realitatea.net