Razvan Mironescu: Putem vorbi de cresterea salariului minim doar in conditiile unei cresteri economice organice

razvan-mironescu

Deputatul PNL, Razvan Mironescu, a declarat, in exclusivitate pentru Mondo News, ca propunerile economice ale PDL de reducere a cotei unice, ale asigurarilor sociale si de crestere a salariului minim sunt neserioase si demagogice si au ca scop doar sa atraga atentia asupra unui partid aflat intr-o “criza profunda de identitate”.

“Nu are rost sa discutam, este o propunere total neserioasa, un exercitiu demagogic ieftin, menit sa mai atraga atentia asupra unui partid aflat intr-o criza de identitate si doctrina profunda si continua as putea spune”, a precizat Razvan Mironescu, pentru Mondo News.

In ceea ce priveste cresterea salariului minim, deputatul liberal este de parere ca poate fi luata in calcul o astfel de masura doar in conditiile unei cresteri economice organice, altfel, poate deveni o capcana economica periculoasa.

“Cresterea salariului minim este o masura la fel de necesara ca si constructia de autostrazi. De ce? Simplu, pentru ca a scazut drastic consumul si pentru ca este o masura liberala de crestere a nivelului de trai. Problema principala este sustenabilitatea macroeconomica a acestei masuri. Cred ca putem vorbi de cresterea salariului minim doar in conditiile unei cresteri economice organice, adica provenita din zona productiei si serviciilor vandute la intern, si avand la baza o cresterea a productivitatii. Altfel, poate deveni o capcana economica deosebit de periculoasa”, a explicat Mironescu.

In opinia deputatului liberal, cresterea salariului minim din zona bugetara ar putea pune presiune morala si sindicala pe zona privata, Razvan Mironescu fiind de parere ca salariul minim ar trebui reglementat uniform pentru a asigura o minima protectie sociala unor categorii de angajati cu probleme.

“Ar exista o presiune in special morala. Si in mod sigur si sindicala. Asa cum taxele si impozitele sunt egale pentru cetateni indiferent daca sunt angajati in mediul privat sau la stat, masurile regulatorii referitoare la salariul minim ar trebui aplicate uniform. Salariul normal ramane evident un subiect de negociere intre parti in domeniul privat, dar salariul minim ar trebui dupa opinia mea reglementat uniform pentru a asigura o minima protectie sociala unor categorii de angajati care in aceste vremuri au destule probleme. Sa nu uitam ca salariul minim se aplica in genere fie angajatilor fara experienta , fie celor fara studii, fie somerilor de lunga durata care sunt dispusi sa accepte orice loc de munca. Deci este in primul rand o datorie morala a statului de a nu discrimina aceste categorii de angajati daca isi cauta loc de munca la stat sau in domeniul privat”, a mai precizat Mironescu, pentru Mondo News.

In ceea ce priveste riscurile pe care le-ar genera cresterea salariului minim, deputatul Razvan Mironescu sustine ca riscul principal este cel al dezechilibrului economic al angajatorului daca nu se aplica o crestere asociata cu o marire a productivitatii muncii.

Intrebat daca o astfel de masura ar incuraja munca la negru, deputatul PNL a precizat: “Nu neaparat. Domeniile unde munca la negru este o practica curenta nu cred ca au legatura cu nivelul salariului minim. Riscul principal este cel al dezechilibrului economic al angajatorului daca, repet, nu este o crestere asociata cu o marire a productivitatii muncii sau respectiv in cazul bugetarilor cu o crestere economica organica, nu conjuncturala”, a conchis Razvan Mironescu.