RAZVAN MIRONESCU: Puterea a folosit tot felul de artificii pentru a amana dezbaterea motiunii PNL

Viceliderul grupului deputatilor PNL, RAZVAN MIRONESCU, a declarat, miercuri, ca reprezentantii puterii fac tot ce le sta in putinta pentru a amana prezentarea si dezbaterea motiunii de cenzura initiate de PNL, ceea ce dovedeste ca le este teama de rezultatul votului din Parlament. 

Deputatul RAZVAN MIRONESCU a explicat, in cadrul unei conferinte de presa, ca sedinta conducerii celor doua Camere ale Parlamentului pe tema motiunii de cenzura depusa de PNL a fost convocata cu aproximativ doua ore inainte, fiind practic imposibil ca membrii celor doua foruri sa fie mobilizati la timp pentru a asigura cvorumul.

Citeste si: MOTIUNEA de CENZURA a PNL, incetinita de reprezentantii Puterii 

MIRONESCU a precizat ca sedinta Birourilor Permanente reunite ar fi trebuit sa aiba loc in termen de 24 de ore de la momentul depunerii motiunii de cenzura.

“Puterea a dorit si a cautat prin artificii procedurale amanarea cat mai mult a deciziei privind prezentarea motiunii si, respectiv, a dezbaterii acesteia, fapt care arata ca motiunea de cenzura initiata de PNL este un motiv de teama pentru actuala putere. Cunoscand continutul acesteia, au temeri privind rezultatul votului din Parlament”, a declarat deputatul RAZVAN MIRONESCU.

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marti, ca sedinta Birourilor Permanente reunite ale celor doua Camere ale Parlamentului nu a avut cvorum, motiv pentru care nu a putut fi stabilita data dezbaterii motiunii de cenzura initiata de PNL, acest lucru urmand a fi transat luni.

Citeste si: GIGEL STIRBU solicita taierea indemnizatiilor deputatilor absenti la sedinta de marti 

“Nici macar colegii care fac parte din grupurile politice parlamentare nu au venit la Biroul Permanent, pe cale de consecinta Birourile Permanente reunite nu au cvorum. in conformitate cu Regulamentul, cvorumul la Birourile Permanente reunite este de 14 din cei 26. Daca colegii mei din opozitie veneau toti, atunci nu mai aveam nicio problema si astazi puteam sa stabilim in cinci zile, asa cum ne obliga Regulamentul, sa facem o sedinta de plen in care sa fie citita motiunea. Pentru ca nu avem aceasta posibilitate am decis si voi face toate diligentele ca lunea viitoare, la ora 12.00, membrii Birourilor Permente reunite sa fie convocati”, a declarat Zgonea.

Citeste si: PPDD acuza PSD de folosirea unor tertipuri legislative la dezbaterea si votul motiunii de cenzura

Vicepresedintele PNL, EUGEN NICOLAESCU, a depus marti motiunea de cenzura impotriva Guvernului Ponta, semnata de parlamentari PNL, PDL, PPDD si PMP, la conducerea celor doua Camere ale Parlamentului.

Conform Regulamentului sedintelor comune ale Senatului si Camerei Deputatilor, motiunea de cenzura initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor se prezinta birourilor permanente si se comunica Guvernului de catre presedintele Camerei Deputatilor, in ziua in care aceasta a fost depusa.

Motiunea de cenzura se prezinta in sedinta comuna a celor doua Camere in cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea motiunii de cenzura are loc dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere.

Votul asupra motiunii de cenzura este secret cu bile.