Razvan Nicolescu ii actioneaza in instanta pe Iulian Iancu si pe Andreea Vass: Raspandesc foarte multe calomnii la adresa mea

Ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, a raspuns joi, intr-o conferinta de presa, acuzatiilor repetate ale deputatului PSD Iulian Iancu, cu care a avut, miercuri, un schimb de replici. In timp ce Razvan Nicolescu a afirmat ca nicidata nu s-a pus problema cresterii pretului energiei termice in 2015, Iancu a spus ca este o “interventie mincinoasa care sfideaza Parlamentul”. Iulian Iancu a revenit, joi, cu o serie de acuzatii, afirmand ca ministrul a mintit Parlamentul, Guvernul si Comisia Europeana pe tema amanarii liberalizarii preturilor la gaze.

Razvan Nicolescu a afirmat, joi, ca dezbaterea din spatiul public a depasit unele limite si a anuntat ca ii va actiona in instanta pentru insulta si calomnie atat pe Iulian Iancu, cat si pe Andreea Paul Vass. 

“In spatiul public, dezbaterea a depasit unele limite. Lucrurile au depasit aceasta limita. Am luat decizia de a-i actiona in instanta pentru insulta si calomnie pe domnul Iulian Iancu si pe doamna Andreea Paul Vass. Domnul Iulian Iancu raspandeste in spatiul public foarte multe calomnii la adresa mea. Nu am niciun fel de vina ca dansul nu este ministru al energiei si probabil nu va fi ministru al justitiei. Cu doamna Vass, in timp ce domnul Iohannis promoveaza o Romanie a bunului simt, am vazut aseara pe un post de televiziune atacuri care nu-i fac cinste”, a spus Razvan Nicolescu.

Mondo News iti recomanda si: UN NOU GRAFIC DE LIBERALIZARE A PRETURILOR LA GAZE PENTRU PERIOADA 2015-2021 URMEAZA A FI ELABORAT DE GUVERN SI ANRE

Totodata, ministrul delegat pentru Energie a reiterat faptul ca atat preturile la gaze, cat si cele la energia termica, nu vor creste la 1 ianuarie 2015, afirmand ca garanteaza acest lucru cu demisia sa din functie.

“Foarte mult s-a vehiculat in aceste zile doua-trei teme legate de preturile la energie. Despre preturile la gaz s-a spus ca vor creste cu peste 35% incepand cu ianuarie. Va garantez ca preturile nu vor creste, cel putin pana la data de 1 iunie 2015, cand vom prezenta un nou calendar de liberalizare, care se va finaliza la data de 1 iunie 2021. S-a mai spus ca preturile la energia termica ar putea creste cu 38%. Este fals. In data de 4 noiembrie, preturile la energia termica au fost publicate conform metodologiei in vigoare. Acestea sunt si nu altele. 

De asemenea, am obtinut acordul pentru ca CET-urile sa fie tratate la fel ca si consumatorul casnic pentru gaze. Va garantez ca preturile nu vor creste de la 1 ianuarie 2015, preturile la energia termica nu vor creste, va garantez ca CET-urile vor fi tratate ca si pana acum. Va garantez cu demisia mea”, a completat Nicolescu.

Citeste si: Vezi ce se va intampla in 2015 cu PRETUL GAZELOR naturale din productia interna pentru populatie

Ministrul Nicolescu a facut referire si la documentul transmis in spatiul public de biroul de presa al Departamentului pentru Energie, afirmand ca isi asuma ceea ce scrie acolo, insa nu este de acord ca “fara aprobarea mea, documente sa ajunga in spatiul public”.

“Am transmis un ultim avertisment biroului de presa al Departamentului pentru Energie. A distribuit in spatiul public un document in care prezinta pozitia mea referitoare la redevente. Imi asum tot ceea ce scrie acolo, insa nu sunt de acord ca fara aprobarea mea ca documente sa ajunga in spatiul public. Tot ceea ce este scris acolo imi asum. Nu mai am ce sa comentez pe acest subiect pentru ca nu este responsabilitatea mea si am transmis acest lucru biroului de presa”, a mai aratat ministrul.

Razvan Nicolescu a vorbit si despre strategia energetica, precizand ca aceasta va fi lansata vineri in dezbatere publica.

“Am aici strategia energetica pe care maine o vom lansa in dezbatere publica. Voi transmite acest doment presedintilor tuturor partidelor. Documentul elaborat fara costuri, fara consultanti externi, doar cu resurse umane din departament prezinta o radiografie a starii sistemului energetic romanesc. Vom lansa un set de intrebari si asteptam participanti de la toate partidele politice. Astept sugestiile, criticile, recomandarile dvs”, a mai spus Razvan Nicolescu.