Record. Cât a rezistat austriacul Josef Koeberl într-o cabină plină cu gheață! Video

Josef Koeberl, supranumit “omul de gheaţă”, și-a doborât, sâmbătă, propriul său record mondial. Funcționarul austriac, în vârstă de 43 de ani, a reușit să stea în picioare într-o cabină plină cu cuburi de gheaţă timp de 2 ore, 30 de minute şi 53 de secunde, îmbrăcat doar într-un costum de baie, anunță presa internațională.

Proaspătul record a fost reușit în piaţa centrală din Melk, oraş istoric situat la 80 de kilometri vest de Viena, unde zeci de persoane l-au încurajat pe bărbat.

Josef Koeberl a vrut astfel să lanseze un mesaj de conştientizare cu privire la criza climatică şi la topirea gheţarilor. “În Germania există cinci gheţari. Oamenii de ştiinţă spun că în numai zece ani va mai rămâne unul singur. Am doi copii şi în viitor vreau să merg cu ei pe un gheţar, să-l vadă, să poată fi pe el. Vom avea o problemă în următorii 10, 20 de ani, dacă nu facem nimic pentru a schimba lucrurile”, a explicat sportivul austriac pentru EFE.

La final, Koeberl era obosit, dar lucid, iar organizatorii i-au oferit… o îngheţată. “De data aceasta a fost mai greu, dar partea bună este că pot mai mult. Anul următor voi repeta figura, cel mai probabil în Los Angeles (în SUA)”, a anunţat sportivul austriac, care a mai spus că intenţionează să-şi doboare din nou recordul şi să stea trei ore “la gheaţă”.

Sursa foto: BBC