RECORD DE PARTICIPARE la Olimpiada Internationala de Astrofizica, organizata in Romania

Olimpiada Internationala de Astronomie si Astrofizica, organizata la Suceava, inregistreaza un RECORD DE PARTICIPARE, potrivit presedintelui manifestarii, Chatief Kunjay, care a adaugat ca la acest fapt a contribuit si interesul tinerilor de a vedea Romania.

Presedintele Olimpiadei Internationale de Astronomie si Astrofizica (OIAA), Chatief Kunjay, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, la Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava, ca cea de-a opta editie a olimpiadei inregistreaza un RECORD DE PARTICIPANTI – 44 de echipe si peste 200 de elevi din 39 de tari.

Kunjay a spus ca principalul obiectiv al olimpiadei este dezvoltarea unei retele de colaborare intre astronomii lumii, respectiv specialistii din acest domeniu, dar si elevii care studiaza astronomia.

Citeste si: O medalie de AUR si trei de ARGINT pentru elevii romani, la Olimpiada Internationala de CHIMIE

El a subliniat ca participantii la olimpiada sunt reprezentantii cei mai buni ai tarilor lor.

“In Romania se intalnesc cei mai straluciti 200 de elevi. In viitor, foarte multi dintre ei vor deveni cei mai straluciti astronomi si vor fi cei care vor dezvolta astronomia”, a spus Kunjay.

Presedintele Olimpiadei Internationale de Astronomie si Astrofizica a multumit organizatorilor pentru eforturile depuse pentru buna desfasurare a acestui eveniment.

El a spus ca printre motivele pentru care se inregistreaza un RECORD DE PARTICIPANTI la aceasta editie a olimpiadei se numara si modul in care organizatorii au promovat evenimentul, dar si interesul crescut al tinerilor de a veni in Romania.

Acesta a subliniat ca Romania este o tara “faimoasa”, aflata in inima Europei, iar multi dintre participanti au aflat despre povestea contelui Dracula, dar si despre manastirile din Romania si sunt interesati sa le vada si sa afle mai multe despre aceasta zona.

La randul sau, secretarul general al olimpiadei, cercetatorul Greg Stachowski, a apreciat efortul elevilor de liceu din unele tari care nu studiaza astronomia in curricula lor, aratand ca acestia sunt “cu atat mai deosebiti” cu cat sunt “mai autodidacti”.

Stachowski a spus ca esenta acestei olimpiade o reprezinta intalnirea persoanelor care au aceleasi interese si pasiuni, mai mult chiar decat competitia in sine.

Reprezentantul Ministerului Educatiei, inspectorul Sorin Trocaru, a spus ca inca din anii 2004-2005, cand Romania a participat pentru prima data la o astfel de olimpiada a existat o presiune continua din partea elevilor de a se afirma la aceasta competitie, atragand dupa ei si profesori care sa-i ajute sa atinga “inalta performanta”.

Citeste si: O medalie de AUR si doua MENTIUNI pentru elevii romani, la Olimpiada Internationala de Lingvistica

El a spus ca sunt foarte multe tari, printre care se numara si Romania, unde astronomia nu e parte a curriculei scolare, precizand ca “astronomia nu e un simplu obiect de invatamant, ci o disciplina prin care se face educatie”.

Trocaru a mai spus ca pentru desfasurarea acestei olimpiade in Romania, MEN a alocat aproximativ 200.000 de euro, fiind achizitionate si 38 de telescoape necesare probei observationale a competitiei.

Rectorul Universitatii “Stefan cel Mare” Suceava, Valentin Popa, a declarat ca procesul de sosire si cazare a participantilor la olimpiada se va incheia sambata, iar in cursul serii va avea loc deschiderea oficiala a evenimentului la Cetatea de Scaun a Sucevei, la care vor participa si ministrul delegat pentru Invatamant superior, Cercetare stiintifica si Dezvoltare tehnologica, Mihnea Costoiu si presedintele Comisiei de Invatamant din Senatul Romaniei, Ecaterina Andronescu.

Olimpiada cuprinde proba observationala ce se va desfasura in 4 august la Planetariul Suceava, proba teoretica prevazuta pentru 5 august si proba analiza de date pentru 7 august, ambele probe urmand sa se desfasoare la Complexul “Conacul Domnesc”, apoi in 8 august este programata proba observationala in teren ce se va desfasura la Manastirea Dragomirna, in intervalul orar 22,00- 03,00, pentru care au fost achizitionate 38 de telescoape. Ultima proba, cea pe echipe, se va desfasura in sala de sport a Complexului “Arinis” din Gura Humorului.

Sursa foto: ziaruldepenet.ro