Reducerea posturilor din administratia publica, declarata neconstitutionala de CCR

Reducerea posturilor din administratia publica a fost declarata neconstitutionala, miercuri, de magistratii de la Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR). Astfel, s-a admis sesizarea de neconstitutionalitate facuta de deputatii PDL si PPDD.

Este vorba despre sesizarea depusa de PDL si PPDD privind neconstitutionalitatea Legii de aprobare a OUG referitoare la stabilirea unor masuri in ceea ce priveste asigurarea functionalitatii administratiei publice locale, a numarului de posturi si reducerea cheltuielilor la institutiile si autoritatile publice din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului ori a ministerelor.

Cel mai probabil, Guvernul va trebui sa scoata la concurs posturile vacante. Este vorba despre o decizie luata de judecatorii CCR cu majoritate de voturi. Sesizarea fusese facuta de 61 de deputati ai opozitiei.

Cei circa 2.800 de bugetari concediati ar putea fi reangajati in institutiile statului. Asta dupa ce judecatorii CCR isi vor prezenta motivarea hotararii luate astazi, ca mai apoi sa se stabileasca daca oamenii concediati isi vor relua sau nu posturile.

In 28 ianuarie, judecatorii CCR au amanat pronuntarea, dupa ce cu 2 saptamani in urma a hotarat intreruperea deliberarilor pentru o mai buna studiere a problemelor ce formeaza obiectul cauzelor.

Sesizarea a fost formulata de 61 de deputati de la PDL si PPDD si vizeaza Legea de aprobare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului 77/2013. Autorii sesizarii considera ca prin ordonanta au fost aprobate mai multe masuri care sunt intr-o totala contradictie cu dispozitiile art. 115 alin. (6) din Constitutie. Ei arata ca masuri asemanatoare au fost adoptate si prin OUG 37/2009 si OUG 105/2009, care au fost declarate neconstitutionale de CCR.

Parlamentarii argumenteaza ca anterior CCR a stabilit, cu valoare de principiu, ca intelesul sintagmei ‘afectarea regimului institutiilor fundamentale ale statului” are in vedere toate componentele care definesc regimul juridic al acestora – structura organizatorica, functionarea, competentele, resursele materiale si financiare, numarul si statutul personalului, salarizarea, categoria de acte juridice pe care le adopta.

Ei sustin ca prin legea criticata au fost afectate institutii fundamentale ale statului, precum si toate celelalte componente care definesc regimul juridic al acestora, iar Guvernul a intervenit intr-un domeniu pentru care nu avea competenta constitutionala materiala.

Deputatii PDL si PP-DD considera ca au fost desfiintate, cu unele exceptii, posturile vacante de la ministere, institutii si autoritati publice aflate in subordinea, sub autoritatea sau in coordonarea Guvernului ori a ministerelor, indiferent de modul de finantare; a fost redus numarul total de posturi ocupate in cadrul unor institutii; s-a dispus ca institutiile publice sa isi modifice structurile functionale, astfel incat numarul total al functiilor de conducere din cadrul fiecarei autoritati care are in aparatul propriu/ de specialitate si personal contractual ori, dupa caz, numai personal contractual, sa fie de maximum 12% din numarul total al posturilor aprobate; s-a aprobat transformarea posturilor de conducere desfiintate in posturi de executie corespunzatoare studiilor si conditiilor de vechime avute; s-a reglementat modificarea structurii stabilite anterior a serviciilor publice deconcentrate; s-a dispus ca ocuparea posturilor vacante prin concurs/examen sa se faca numai dupa obtinerea avizului favorabil al Guvernului, printr-o nota initiata de Ministerul Dezvoltarii si Ministerul Finantelor ori a Ministerului Sanatatii, Ministerului Educatiei, Ministerului Muncii, dupa caz, cu conditia incadrarii in plafoanele de cheltuieli de personal aprobate.