REFERAT DNA: Primarul NICHITA cerea INFORMATII despre un om de afaceri britanic

Primarul municipiului Iasi, GHEORGHE NICHITA, i-a cerut unui sef de serviciu din cadrul Politiei Locale Iasi, sa efectueze verificari la Cluj Napoca pentru a afla informatii despre un om de afaceri britanic, potrivit referatului prin care procurorii DNA cer arestarea preventiva a edilului, citat de Agerpres.

Informatia apare intr-o conversatie dintre Gheorghe Nichita si Stefan Avarvarei din data de 15 martie 2015, interceptata de anchetatori:

“Nichita: Stefane, baietii aia ai nostri nu pot sa vada la Cluj despre el toate amanuntele, toate datele?

Avarvarei: Pai da nu stiu, ce sa mai… sa-i trimit pana acolo?

Nichita: Da, adica ma intereseaza toata viata lui.

Avirvarei: Aha.

Nichita:: Cu cine este…

Avarvarei: Haideti c-am sa incerc.

Nichita: E insurat, nu-i insurat, are sotie aici, nu are aici, are la Londra, unde-o are…

Avirvarei: Incerc sa aflu, am sa vorbesc cu ei si nu stiu, maine sa-i trimit.

Nichita: Da, pai vreau cat mai rapid, imi trebuie intr-o zi, doua sa stiu totul.

Avirvarei: Da.

Nichita: Daca nu reusesti spune-mi, ca trimit pe altcineva daca nu.”

Potrivit anchetatorilor, Ion Dumitrascu, un angajat al societatii de salubritate din Iasi, s-a deplasat la Cluj Napoca, unde l-a contactat pe omul de afaceri Robert Wolsey sub pretextul derularii unor afaceri, incercand astfel sa obtina detalii despre el.

CITESTE SI: DNA: GHEORGHE NICHITA isi SPIONA AMANTA si cu ajutorul CLANULUI CORDUNENILOR. UPDATE

“Datele obtinute de catre Dumitrascu Ionut in perioada 17 – 18 martie 2015 au fost transmise catre Nichita Gheorghe, care i-a comunicat angajatului SC Salubris SA totodata ce atitudine sa adopte in intalnirile cu cetateanul englez. De asemenea, la instigarea primarului Nichita Gheorghe, cardul lui Dumitrascu Ionut a fost alimentat in doua randuri cu sume de aproximativ 1.000 lei”, se mai arata in referatul DNA.

Primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita,  va fi prezentat Tribunalului Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile, el fiind retinut pentru mai multe fapte.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri, procurorii anticoruptie l-au retinut pe Nichita pentru instigare la folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, in forma continuata (cinci acte materiale), instigare la abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la acces ilegal la un sistem informatic si instigare la operatiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

In dosar au fost retinuti si vor fi prezentati pentru arestare preventiva Liviu Hliboceanu,director general al Politiei Locale Iasi, si Stefan Avirvarei, sef serviciu in cadrul politiei.

DNA precizeaza ca, in perioada ianuarie-aprilie 2015, Nichita, abuzand de functia detinuta, in mod repetat, i-a determinat pe Hliboceanu si Avirvarei Stefan, dar si pe alte persoane din cadrul institutiei pe care o conducea, sa efectueze, personal sau prin intermediari, verificari in baze de date care contin informatii ce nu sunt destinate publicitatii, iar ulterior sa le foloseasca si sa permita accesul unor persoane neautorizate la acestea, pentru a obtine personal foloase nepatrimoniale necuvenite.

In aceeasi perioada, primarul, este acuzat ca i-a determinat cu intentie pe ceilalti doi inculpati sa isi indeplineasca in mod defectuos atributiile de serviciu, prin efectuarea, fie personal, fie prin intermediul altor angajati ai Politiei Locale, a unor activitati de supraveghere a unei persoane, cu consecinta prejudicierii intereselor legale ale institutiei din care faceau parte si pentru a obtine un folos nepatrimonial necuvenit.

In acelasi context, in martie, Avirvarei a dat ajutor unei persoane necunoscute din Primaria Iasi, pentru ca aceasta, la instigarea lui Nichita, sa-si indeplineasca in mod defectuos atributiile de serviciu, in sensul efectuarii unor transferuri bancare, in valoare de 2.000 lei, in contul unui angajat al unei institutii publice, aflata in subordinea acestuia din urma. Suma de bani reprezenta cheltuielile facute de angajatul respectiv, in timpul activitatilor de supraveghere. Acest lucru a avut drept consecinta vatamarea intereselor legale ale Primariei si producerea unei pagube in acelasi cuantum patrimoniului acesteia, in scopul de a-i asigura lui Nichita un folos necuvenit”, se arata in comunicat.

CITESTE SI: Primarul din Iasi, GHEORGHE NICHITA, a fost RETINUT pentru ABUZ in SERVICIU

Sursa citata subliniaza ca activitatile de supraveghere, despre care primarul era tinut la curent in timp real, continuau si atunci cand acesta era plecat din localitate.

Procurorii au mai constatat ca, in aprilie, pentru a avea un control permanent asupra activitatilor zilnice ale persoanei supravegheate, Stefan Avirvarei, determinat de primar, a achizitionat un program informatic conceput in scopul de a asigura accesul fara drept la un sistem informatic si a detinut aceasta aplicatie pe care a pus-o ulterior la dispozitia acestuia din urma, in acelasi scop.

Aceasta aplicatie de tip ‘spy’, a fost instalata din dispozitia lui Nichita pe un telefon mobil ce a fost facut cadou ulterior persoanei supravegheate. In cursul aceleiasi luni, primarul Nichita l-a determinat pe Avirvarei sa acceseze fara drept sistemul informatic apartinand persoanei supravegheate, in scopul de a obtine date informatice referitoare la locatia GPS, fotografii, videoclipuri, e-mail-uri, mesaje tip SMS, transmisii de date realizate prin aplicatii Skype, WhatsApp“, mai sustin anchetatorii.

In cauza, procurorii beneficiaza de sprijin de specialitate din partea Serviciului Roman de Informatii.

Sursa foto www.ziuaconstanta.ro