Referendum pentru alipirea Crimeei la Rusia, pe 16 Martie

Parlamentul local din Crimeea, dominat de prorusi, i-a cerut, joi, lui Vladimir Putin alipirea la Rusia, precum si organizarea unui referendum la 16 martie in peninsula ucraineana pentru a valida aceasta alipire, a declarat pentru AFP unul dintre oficiali. 

Decizia Parlamentului din Crimeea este “ilegitima”, denunta Iateniuk la Bruxelles. Premierul ucrainean Arseni Iateniuk a catalogat joi drept “ilegitima” decizia Parlamentului din Crimeea de a cere alipirea peninsulei ucrainene Rusiei, relateaza AFP.

Iateniuk a mai declarat in fata presei, in urma unei intalniri cu liderii UE la Bruxelles, ca referendumul anuntat in Crimeea la 16 martie “nu are nicio baza legala”.

Alegatorii vor avea de ales intre o alipire la Rusia sau o autonomie net consolidata, a precizat deputatul Grigori Ioffe. Parlamentul acestei republici autonome a prevazut organizarea, la 30 martie, a unui referendum, dar care se refera doar la o simpla consolidare a autonomiei.

Kremlinul a confirmat rapid ca presedintele rus a fost informat in legatura cu cererea Parlamentului local din Crimeea. “Aceasta informatie (despre cererea Parlamentului local al Crimeei) tocmai ne-a parvenit, presedintele a fost informat”, a declarat purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agentia oficiala Itar-Tass.

Putin a studiat cererea Crimeei intr-o sedinta a Consiliului de Securitate

Seful statului rus Vladimir Putin a prezidat joi o reuniune a Consiliului rus pentru Securitate in cadrul careia a fost discutata cererea Parlamentului local din Peninsula ucraineana Crimeea de alipire la Rusia, a anuntat Kremlinul.

O reuniune neprogramata a Consiliului de Securitate a avut loc in vederea discutarii situatiei din Ucraina si in special a cererii Parlamentului local din Crimeea, a declarat Dmitri Peskov, un purtator de cuvant al lui Putin, potrivit agentiei publice RIA Novosti.

Cu o populatie de doua milioane de locuitori, majoritatea etnici rusi, republica autonoma Crimeea este controlata, de facto, de fortele ruse din 28 februarie.

Anterior, Parlamentul local a fost ocupat de persoane inarmate proruse si, in conditiile evolutiilor contestate de Kremlin, l-a numit in functia de premier pe Serghei Aksionov.

Parchetul General ucrainean a anuntat miercuri deschiderea unei anchete penale impotriva premierului Serghei Aksionov, precum si impotriva presedintelui Parlamentului local, Volodimir Konstantinov, pentru amenintare la adresa “integritatii” Ucrainei. Cei doi risca o pedeapsa de pana la zece ani de inchisoare.

Crimeea a fost “oferita” Ucrainei sovietice in 1945, de catre Nikita Hrusciov, care era originar din Ucraina. Pentru a stopa tendintele separatiste din Crimeea, Kievul i-a acordat in 1991 statutul de republica autonoma.