Referendumul pentru modificarea Constitutiei va avea loc cel tarziu in octombrie

Referendumul pentru modificarea Constitutiei va avea loc cel mai tarziu la sfarsitul lunii octombrie, a declarat, joi, premierul Victor Ponta, aflat la Leipzig, transmite Mediafax.

Premierul a tinut sa precizeze ca a discutat cu Crin Antonescu pentru ca, de saptamana viitoare, Comisia de modificare a Constitutiei sa lucreze “la turatie maxima”, astfel incat caldendarul pentru modificarea legii fundamentale sa poata fi respectat.

“Adoptarea la Senat pana in vacanta de vara, adoptarea in Camera la toamna si referendum cel mai tarziu la sfarstiul lui octombrie, pentru ca altfel, daca intram in iarna, evident ca vom avea o problema de participare”, a declarat premierul Victor Ponta

Raportul Forumului Constitutional va fi predat pe 27 mai Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constitutiei, iar aceasta va incepe, din 29 mai, sa “lucreze intr-un ritm cat se poate de intens”, a declarat, marti, presedintele Senatului, Crin Antonescu.

PDL anunta ca va boicota referendumul pentru modificarea Constitutiei

Democrat-liberalii au anuntat deja ca vor boicota referendumul pentru modificarea Constitutiei. Vicepresedintele PDL, Alin Tise, a declarat ca democrat-liberalii vor cere romanilor sa boicoteze referendumul de revizuire a Constitutiei daca acesta ar urma sa fie validat cu 30% prezenta la vot, dupa cum a decis saptamana aceasta Senatul. Mai mult, el a mai spus ca PDL ar putea ataca la Curtea Constitutionala noua lege a referendumului.

Reamintim ca Senatul a modificat marti, cu majoritate de voturi, Legea referendumului, astfel incat pragul de validare a scazut de la 50% la 30%. Totodata, pentru ca referendumul sa fie declarat valid, este necesar ca cel putin 25% din numarul total al alegatorilor cu drept de vot sa se fi pronuntat afirmativ la vot.

Foto: Antena 3