Regina Elisabeta a Marii Britanii a vorbit, de Craciun, despre speranta pe care a adus-o nasterea printului George

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a vorbit, in discursul difuzat de Craciun, despre speranta pe care a adus-o nasterea printului George, despre importanta valorilor traditionale, precum si despre implinirea a 60 de ani de la incoronarea sa si despre rolul Commonwealth.

“Aici, in casa mea, familia mea este putin mai mare cu ocazia acestui Craciun. Dupa cum stiti multi dintre dumneavoastra, venirea pe lume a unui copil ofera tuturor sansa de a contempla viitorul cu o bucurie innoita si cu speranta”, a declarat regina Elizabeth a II-a, potrivit BBC. Regina s-a referit si la cei care au devenit parinti, subliniind ca “vietile lor nu vor mai fi niciodata ca inainte”.

De asemenea, regina Marii Britanii a vorbit despre implinirea a 60 de ani de la incoronarea sa, despre rolul Commonwealth si despre Jocurile Commonwealth, programate in 2014 la Glasgow.

“Aniversarea mi-a reamintit de remarcabilele schimbari produse de la incoronare, multe dintre ele in bine, si de lucrurile care au fost constante, precum importanta familiei, a prieteniei si a intelegerii”, a precizat regina.

Mesajul reginei, difuzat miercuri la televiziune si radio, a fost inregistrat la inceputul lunii decembrie la Palatul Buckingham.

In cursul discursului, au fost difuzate scene inedite filmate la receptia privata organizata la Clarence House cu ocazia botezului printului George. Fiul printului William si al ducesei de Cambridge a fost botezat in octombrie, la Biserica regala a Palatului Saint James.

“Asa cum se intampla cu toti cei care sunt botezati, George a fost adus la bucuria de a fi slujitor al credintei crestine. Dupa ceremonia religioasa a botezului, ne-am adunat pentru fotografia traditionala. A fost un prilej de bucurie”, a adaugat regina.

Regina Elizabeth nu a uitat de membrii fortelor armate care nu sunt impreuna cu familiile de Craciun: “Le suntem pentru totdeauna recunoscatori celor care se expun riscurilor pentru a fi noi in siguranta”.

Discursul de Craciun este scris de regina, fiind una dintre rarele ocazii in care isi poate expune punctele de vedere fara a fi influentata de Guvern. Anul acesta, discursul a fost produs impreuna cu postul public BBC, fiind difuzat in toate statele membre ale Commonwealth.

Regina Elizabeth a II-a si sotul ei, printul Phillip, petrec Craciunul la Castelul Sandringham, in Norfolk, Anglia. Printul William si sotia lui l-au adus pe fiul lor, printul George, la resedinta Sandringham. Printul George, al treilea in ordinea de succesiune la tronul britanic, s-a aflat impreuna cu parintii sai, ducele si ducesa de Cambridge, la Biserica Saint Magdalene de pe domeniul Sandringham, la slujba organizata in prima zi de Craciun.