Reguli noi pentru pescari! Autoritățile au modificat, după numai două zile, regulamentul

Noile reguli pentru pescari sunt prevăzute de un ordin al Ministerului Agriculturii publicat marți în Monitorul Oficial. Începând de astăzi, pescarii vor fi nevoiți să respecte o serie de măsuri noi impuse de autorități chiar și în contextul relaxării treptate a interdicțiilor impuse de pandemia de coronavirus în România.

Update: La numai două zile distanță după ce regulamentul pentru pescuitul recreativ a fost publicat în Monitorul Oficial, Ministerul Agriculturii a realizat că anumite măsuri sunt absurde și l-a modificat din nou.

Regulile au fost relaxate pentru a permite pescarilor să socializeze. „S-a scos obligativitatea ca administratorii să impună interzicerea socializării. Administratorii vor permite prezența vizitatorilor în perimetrul de pescuit. S-au scos acele articole referitoare la evitarea socializării cu alți pescari, purtarea măștii până la accesul în perimetrul locului de pescuit”, a spus ministrul Adrian Oros într-o conferință de presă.

”De asemenea, s-a eliminat păstrarea distanți de minimum 1,5 metri între perscarii recreativi și evitarea oricărei forme de socializare cu alți pescari recreativi participanți în aceeași zonă de pescuit”, a precizat ministrul.

„A rămas ca pescarii să aibă obligativitatea de a lăsa perimetrul de pescuit curat și să respecte cu strictețe regulamentul amenajării piscicole, urmând ca cei care gestionează amenajările piscicole să-și stabilească prin regulament care sunt regulile în interior”, a concluzionat Adrian Oros.

Știre inițială

Iată care sunt noile reguli pentru pescari. Amenajările piscicole în care se practică și pescuit recreativ au următoarele obligații:

Asigurarea unui flux de deplasare a participanților astfel încât să fie respectată distanțarea socială.

Asigurarea de măști de protecție și substanțe dezinfectante pentru pescari.

La locul de pescuit trebuie să fie pregătite măsuri pentru igienizarea sau dezinfectarea mâinilor, materialelor și a echipamentului utilizat pentru pescuitul recreativ.

Pescuitul recreativ se va desfășura cu cel mult 2 pescari pe același stand de pescuit, cu respectarea unei distanțe de de minimim 2 metri.

Măsurarea temperaturii la intrarea în locul special amenajat pentru pescuit.

Interzicerea grătarelor și a consumului de băuturi alcoolice.

Declarație pe propria răspundere pentru pescari pentru respectarea regulilor stabilite prin acest ordin.

Obligațiile pescarilor:

Să poarte mască până la momentul accesului în perimetrul de pescuit și de la momentul părăsirii acestuia la plecare.

După purtare, masca se aruncă imediat într-un coș de gunoi preferabil cu capac.

Să lase curat locul în care pescuiesc.

Să evite să socializeze cu alți pescari.

Sursa foto: gandul