Relu Fenechiu a fost condamnat la 5 ani de inchisoare in dosarul Transformatorul

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat vineri, de magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), la 5 ani de inchisoare cu executare si la 3 ani de interzicere a drepturilor civile pentru complicitatea de abuz in serviciu in forma calificata. Altfel spus, Relu Fenechiu nu va mai putea ocupa o functie publica timp de 3 ani. Decizia luata in unanimitate nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.

Avocatii lui Relu Fenechiu au facut deja recurs la sentinta data, vineri, de Inalta Curte.

UPDATE Ora 15.37: Relu Fenechiu a demisionat de la Ministerul Transporturilor in urma cu putin timp. Locul acestuia ar putea fi luat de Ovidiu Silaghi, potrivit unor surse neoficiale. Deocamdata, interimar la Ministerul Transporturilor va fi premierul Victor Ponta.

Avocatul lui Relu Fenechiu, Gheorghe Mateut, a spus ca clientul sau va face recurs si i-a acuzat pe magistratii ICCJ ca nu au tinut cont de probele depuse in aparare. Relu Fenechiu urmeaza sa-si pregateasca apararea, ca apoi sa astepte termenul la care va avea loc judecarea recursului la complet.

Gheorghe Mateut, avocatul lui Relu Fenechiu: Reactia este previzibila. Vom astepta judecarea recursului, care va avea loc la completul de cinci judecatori. Un prim pas este atacarea cu recurs. Nu vreau sa comentez, insa va spun ca hotararea s-a dat exclusiv pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale, care au fost verificate apoi de instanta, fara nicio forma de aparare. Este fara precedent, pentru ca o judecata de fond trebuie sa se bazeze atat pe probe in favoare, cat si pe probe in defavoare. Probe care trebuie supuse unei analize concrete. Ceea ce va face in continuare este ceea ce este firesc intr-o asemenea situatie, in sensul ca isi va pregati apararea si va astepta termenul la care va avea loc judecarea recursului la complet. Hotararea urmeaza sa fie motivata, dupa care vom pregati si recursul.

Fenechiu a primit aceasta sentinta, care este o premiera in Romania, in dosarul “Transformatorul”, in care este cercetat pentru ca ar fi prejudiciat statul cu 1,8 milioane de euro. Toti condamnatii au fost condamnati si la plata prejudiciului cauzat.

Lucian Fenechiu, fratele ministrului Transporturilor, a primit tot 5 ani de inchisoare. De asemenea, Petru Andronache a fost condamnat cu 7 ani de inchisoare. De asemenea, Damian Bogdan a fost condamnat la 5 ani de inchisoare.

Decizia judecatorilor a fost data vineri, in jurul orei 15.20, dupa ce in urma cu o saptamana, s-a amanat pronuntarea pentru data de 12 iulie. DNA a cerut pentru Relu Fenechiu o pedeapsa de 15 ani de inchisoare.

In dosar sunt sase inculpati, pe langa Fenechiu fiind acuzati si fosti directori de la Electrica Moldova SA, care au facilitat incheierea contractelor frauduloase cu firmele lui Fenechiu, respectiv Petru Andronache si Ion Marghidan, dar si fratele sau Lucian Fenechiu, administrator la societatile comerciale implicate dar si un asociat, Damian Bogdan.

In cazul lui Fenechiu, insa o sentinta de condamnare la inchisoare chiar si cu suspendare ii va afecta cel mai probabil cariera profesionala, fiind de asteptat ca premierul Victor Ponta sa-l inlocuiasca la Ministerul Transporturilor. Ponta a spus ca ministrul Transporturilor va fi demis, in cazul in care sentinta de astazi ii va fi nefavorabila.

Relu Fenechiu declara, saptamana trecuta, ca de opt ani i se tot spune ca maine va fi arestat si condamnat, cerandui-se in mod repetat sa stea deoparte din cauza dosarelor penale.

“Maine este un termen ca multe alte termene, care au fost pana acum. Poate fi ultimul termen, poate sa nu fie ultimul termen. Dumneavoastra aveti informatii, eu nu-mi permit sa le cer. Vreau sa va spun ca, de opt ani, mie mi se spune ca maine voi fi arestat, ca poimaine voi fi condamnat…sa stau deoparte ca am dosare penale… Am ajuns, dupa multi ani, sa ocup aceasta functie. Nu stiu cat timp o voi ocupa. Stii cand ajungi sa fii ministru, dar nu stii niciodata cand pleci. Eu consider ca pana in momentul in care voi pleca din fruntea acestui minister trebuie sa imi fac treaba. Daca ma voi gandi permanent ca maine trebuie sa plec acasa ar insemna sa nu imi mai fac treaba niciodata”, a spus Relu Fenechiu, intr-o conferinta de presa.

Relu Fenechiu a fost trimis in judecata de catre procurorii DNA pentru ca, prin firmele sale, intre 2002 si 2005 ar fi cumparat transformatoare vechi din anii ’70 si pe care le-a vandut ulterior ca noi catre Electrica Moldova (SISSE).

Procurorii sustin ca 99% din transformatoarele cumparate de stat au ramas in stocul Electrica Moldova fara sa fie folosite, ca produse vechi, iar prejudiciul estimat se ridica la peste 7,5 milioane de lei. Alaturi de Fenechiu, au fost trimis in judecata si directorii SISSE Moldova.

Foto: RTV