REMANEREA GUVERNULUI accentueaza tensiunile in PSD. Geoana ii cere lui Ponta sa prezinte remanierile mai intai in CExN

FOTO MONDO NEWS

Senatorul PSD Mircea Geoana a declarat, marti, ca premierul Victor Ponta trebuie sa anunte intai in CExN eventualele remanieri pe care le va face, asa cum se prevede in Statut, si sa informeze astfel partidul, care are dreptul de a decide asupra lor si, daca e cazul, le poate respinge.

“Sa speram ca la nivelul Guvernului vom asista si la o evalure a activitatii acestuia si cel mai potrivit for pentru analiza activitatii Guvernului si a eventualelor remanieri care se vor face este CExN, asa cum scrie in Statut si cum, din pacate, in alte situatii nu s-a intamplat”, a spus Geoana.

El a aratat ca este convins de faptul ca o anumita forma de optimizare a activitatii Guvernului este necesara si a aratat ca e treaba prim-ministrului sa decida acolo unde considera ca lucrurile au mers mai putin bine.

“Sunt convins ca prim-ministrul va veni in fata CExN, nu neaparat in fata camerelor de luat vederi, cu propuneri cu privire la modul in care anumiti ministri vor trebui inlocuiti cu oameni care sa faca o treaba mai buna”, a spus Geoana, evitand sa spuna si la care ministri se refera.

Intrebat daca esecul din alegeri are drept cauza si faptul ca pana acum Victor Ponta nu a trecut prin CExN remanierile pe care le-a operat, Geoana a precizat ca nu crede ca aceasta cauza este predominanta.

“Nu cred ca e o cauza predominanta, dar e o forma in care intotdeauna partidul devine o anexa a guvernarii. Nu mai vreau sa ne trezim ca niste yesmeni si ce zice Guvernul automat se intampla din partea partidului. Guvernul e consecinta a partidului”, a subliniat Geoana.

El a precizat ca invoca necesitatea de a discuta in partid inainte sa se ia astfel de decizii. “Ca principiu, e absolut obligatoriu ca partidul sa fie informat si partidul sa aiba un drept de a decide si eventual chiar de a infirma propunerile pe care un premier le face. Acest lucru sunt convins ca va fi facut saptamana viitoare”, a spus Geoana.