REPARATII la PODUL VIDIN-CALAFAT, la un an de la inaugurare

La doar un an si trei luni de la inaugurarea PODULUI VIDIN-CALAFAT, suprafata de asfalt de pe o parte a podului a trebuit sa fie inlocuita in intregime, a declarat vineri Vladimir Andreev, directorul companiei mixte care gestioneaza podul, potrivit Agerpres, care citeaza BTA.

Conform lui Andreev, suprafata de asfalt de pe o parte a podului a fost complet inlocuita pana la mijlocul lunii septembrie, in timp ce in directia opusa suprafata de asfalt a fost doar partial reparata. Lucrarile de reparatii sunt efectuate de firma spaniola FCC, care a fost responsabila si de constructia podului, in conditiile in care acestea sunt cuprinse in garantie. Initial FCC a inceput doar o inlocuire partiala a suprafetei de asfalt insa ulterior a decis sa inlocuiasca in intregime stratul de asfalt.

Citeste si: Primul TREN DE CALATORI va circula, sambata, pe PODUL CALAFAT-VIDIN

Vladimir Andreev nu a putut spune cand vor fi terminate lucrarile deoarece constructorul nu a fixat inca un termen limita. De asemenea, nu este clar care este compania care va controla calitatea lucrarilor de reparatii deoarece contractul initial de supraveghere a expirat in momentul darii in folosinta a podului. Cu toate acestea, Andreev a subliniat ca lucrarile care se deruleaza in prezent nu afecteaza traficul deoarece poate fi folosita o parte a podului.

PODUL DE LA CALAFAT-VIDIN, cel de-al doilea pod de trecere peste Dunare intre Romania si Bulgaria, are o lungime de aproximativ doi kilometri, patru benzi rutiere (doua pe fiecare sens), o linie simpla de cale ferata, doua trotuare si o pista pentru biciclisti. De la darea sa in folosinta, podul a fost utilizat de 650.000 de vehicule.

Citeste si: Podul Calafat-Vidin, care se va numi New Europe, a fost inaugurat de premierul Ponta

Valoarea investitiei pentru PODUL mixt CALAFAT-VIDIN, in cazul Romaniei, a fost de 27.538.471,88 euro, sursa de finantare fiind asigurata de Comisia Europeana, cu fonduri nerambursabile (75 la suta) si de Guvernul Romaniei, cu fonduri de la bugetul de stat (25 la suta).

Sursa foto: adevarul.ro