Reţete de Crăciun. Cum se prepară foie gras de gâscă. Un aperitiv delicios

Crăciunul bate la uşă cu desaga plină de bunătăţi şi de cadouri. Încearcă această rețetă de foie gras – ficat de gâscă, pentru o masă cu adevărat specială.

Ingrediente necesare pentru foie gras de gâscă:

800 g ficat de gâscă

1 lingură sare de mare

1/2 linguriţă piper negru măcinat

1/4 linguriţă nucşoară

1 lingură coniac

1 l lapte

Mod de preparare foie gras de gâscă:

Acoperi ficatul cu lapte în care ai dizolvat o jumătate de lingură de sare de mare. Îl laşi la frigider circa 2 ore. Scoţi ficatul din lapte şi-l laşi 15 minute la temperatura camerei, după care îl cureţi de pieliţe şi vene.

Aşezi bucăţile de ficat într-un vas termorezistent, apăsându-le uşor, ca să nu rămână goluri. Condimentezi cu sare de mare, piper şi nucşoară, după care stropeşti totul cu coniac. Laşi vasul la frigider o oră.

Pui vasul la cuptor, la într-o tavă cu apă fierbinte, astfel încât nivelul apei să fie la jumătatea vasului cu ficat. Acoperi vasul cu folie de aluminiu şi îl introduci în cuptorul preîncălzit la 100° C, 40 minute.

Scoţi vasul din cuptor, iei cu o lingură cât mai multă grăsime de deasupra (nu arunci grăsimea, poţi găti cu ea). Aşezi deasupra ficatului o folie de plastic, decupezi un carton cât mărimea vasului, îl pui deasupra foliei şi aşezi o pungă cu ceva greu. Îl dai la frigider cel puţin 24 de ore.

Sursa reteta si foto: clickpoftabuna.ro