Crăciunul bate la uşă cu desaga plină de bunătăţi şi de cadouri. Încearcă această rețetă de rață cu castane la cuptor, pentru o masă cu adevărat specială.
Ingrediente necesare pentru rața cu castane la cuptor :
1 raţă de 2 kg
2 cepe
5 căţei usturoi
2 linguri unt
1 franzelă albă
15 castane coapte
100 ml lapte
1 cană vin alb
100 g miez de nucă zdrobit
2 frunze de dafin
sare
piper
Mod de preparare rața cu castane la cuptor:
Cureţi raţa de măruntaie (păstrezi ficatul şi pipota) şi de grăsimea în exces, apoi o ştergi pe dinăuntru cu hârtie absorbantă. Ceapa o tai mărunt şi o căleşti într-o lingură de unt, adaugi ficatul şi pipota tăiate mărunt. Condimentezi cu sare şi piper, după gust.
Lași franzela la înmuiat în lapte, apoi o storci bine și o amesteci cu castanele curățate de coajă și tocate mărunt, 50 g miez de nucă zdrobit şi cu usturoiul pisat. Condimentezi cu sare și piper.
Umpli raţa cu această compoziţie, o coşi, îi prinzi cu aţă picioarele şi o ungi cu o lingură de unt. Aşezi raţa în tavă, torni vinul amestecat cu puţină apă, frunzele de dafin şi coci la 180 ºC, 30 de minute, apoi la 160 ºC, o oră jumătate. Din când în când, ungi friptura cu sosul din tavă. Cu o jumătate de oră înainte de a fi gata, pui nuca rămasă pe pieptul raţei, ca să se rumenească.
Sursa reteta si foto: clickpoftabuna.ro