Revenirea la PENSIILE SPECIALE in cazul AVIATORILOR, aprobata de Comisia de munca a Camerei Deputatilor

Comisia de munca a Camerei Deputatilor a decis, marti, revenirea la PENSIILE SPECIALE in cazul AVIATORILOR, avizand favorabil o initiativa legislativa in acest sens.

Proiectul de lege initiat, printre altii, de Calin Popescu Tariceanu, Victor Ciorbea, Alina Gorghiu, Victor Paul Dobre, urmeaza sa fie dezbatut de catre plen.

Presedintele Comisiei, Florin Iordache (PSD), a precizat ca proiectul adoptat prevede ca pensia speciala pentru piloti, ingineri de bord, personal navigant, stewardese se determina prin aplicarea unui coeficient de 80 la suta la media veniturilor pe care pilotii si personalul navigant le-au avut in ultimele 12 luni.

“Practic, aceasta lege spune: tinand cont de veniturile pe care le-au avut in ultimele 12 luni, media la aceste venituri, se aplica o corectie de 80 la suta si aceasta este pensia pe care acesti oameni o vor avea”, a explicat Iordache.

El a mai aratat ca in timpul guvernarii Boc acestora li s-au taiat pensiile speciale, cei care si-au castigat in instanta drepturile vor ramane cu ele, iar acum „se repara o nedreptate”.

“Este vorba de 1.300 de persoane care beneficiaza de aceasta lege, de aceste pensii speciale. Legea intra in vigoare in 30 de zile de la adoptare, adica undeva in luna decembrie”, a spus Iordache.

El a aratat ca, dupa aplicarea acestei legi, un pilot ar ajunge sa aiba o pensie de 7-8.000 sau 9.000 de lei, in timp ce personalul insotitor navigant, stewardesele la 4-5.000 lei.

Citeste si: Pensiile speciale pentru aviatori, diplomati sau grefieri ar putea fi reintroduse de Guvern

“In aceste conditii in care se revine la pensiile speciale, vom discuta de o pensie de 7-8.000 lei la care poate sa ajunga un pilot si 4-5.000 lei o pensie pe care poate sa o aiba o stewardesa”, a mai explicat Iordache.

„Este vorba de 1.200 de piloti si personal navigant cu o suma pe luna de 10.000 lei. Dorim sa reparam aceasta nedreptate, pensia este un drept special si atat timp cat acest drept a fost incalcat prin taierea pensiilor de serviciu de catre Guvernul Boc, noi ne-am angajat sa facem toate aceste reparatii, lucru pe care l-am dovedit si astazi”, a declarat ministrul Muncii Rovana Plumb dupa adoptarea proiectului in Comisia de munca.

Citeste si: PENSII SPECIALE: Magistratii condamnati definitiv pentru coruptie nu mai primesc pensia de serviciu si indemnizatia

Sursa foto: stiri.com.ro