Revoltă în PSD împotriva lui Liviu Dragnea. Oferta liderului PSD pentru calmarea spiritelor

Mai mulți lideri de filiale vor ca Liviu Dragnea să se retragă sau să împartă puterea cu ei. Pentru a-i liniști, liderul PSD le promite posturi în Guvern și locuri eligibile la alegerile europarlamentare, anunță România Liberă.

Viceprim-ministrul Paul Stănescu şi peste 20 de lideri judeţeni social-democraţi au discutat despre o posibilă acţiune de retragere a sprijinului politic pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au declarat surse social-democrate. Printre liderii participanţi la discuţii s-au numărat fostul premier Mihai Tudose şi preşedintele interimar PSD Giurgiu, Niculae Bădălău. (Detalii aici)

Participanții la întâlnire sunt divizați în privința modului de acțiune. Unii dintre aceștia vor să ceară demisia lui Liviu Dragnea din fruntea partidului și a Camerei Deputaților. Alții ar vrea să îi ceară să ia decizii într-un cadru mai larg. Nemulțumirile în PSD s-au acumulat de mai multă vreme, dar picătura care a umplut paharul pare să fi fost faptul că Liviu Dragnea a luat o serie de decizii consultându-se doar cu Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă.

În plus, în sondajele interne, Dragnea se află mult sub scorul partidului. Tabăra Bădălău-Stănescu nu vrea ca partidul să fie condus de Gabriela Firea. Această grupare de lideri ar fi dispusă să îl lase pe Dragnea să își desemneze succesorul la șefia PSD, dacă actualul șef se va retrage de bunăvoie, mai notează România Liberă.

Organizațiile județene din tabăra anti-Dragnea sunt: Olt, Argeș, Giurgiu, Brăila, Ilfov, Dâmbovița, Bistrița, Prahova, Vrancea, Vaslui, Buzău, Constanţa, Caraş Severin, Timiș, trei organizații de sector și cea mai recent cooptată este organizația Cluj.

Strategia lui Liviu Dragnea

De cealaltă parte a baricadei, Liviu Dragnea s-a întâlnit cu șefii de organizații la sediul central al partidului. Tema oficială a fost campania pentru referendum, dar Dragnea a avut ocazia să ia și pulsul organizațiilor. Spre deosebire de adversarii săi, Dragnea le oferă șefilor de filiale lucruri concrete.

Pe de o parte, fonduri guvernamentale pentru șefii de organizații care îl sprijină. De asemenea, cei care ale să îl susțină, în continuare pe Dragnea,  vor putea să își plaseze oamenii în Guvern, odată cu remanierea anunțată pentru perioada următoare.

Conducerea lărgită a PSD este aşteptată să se reunească, cel mai târziu la începutul lunii viitoare, pentru evaluarea activităţii miniştrilor. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, pe 8 septembrie, că premierul Viorica Dăncilă. veni cu o prezentare a activităţii miniştrilor, iar în cadrul PSD va exista o discuţie pe fiecare ministru în parte, precizând că până la finalul lunii sau început de octombrie lucrurile „trebuie să se încheie cu o remaniere”. Pe de altă parte, Dragnea promite locuri eligibile la europarlamentarele din 2019 pentru filialele care îl vor susține.

În prezent Dragnea are sprijinul organizațiilor județene Dolj, Gorj, Teleorman, Vâlcea, Ialomița, Neamţ, Bacău, Maramureş, Satu Mare, Sibiu, Cluj, Braşov, Covasna, Harghita, Alba, Arad şi două organizaţii de Sector din Bucureşti (sector 5 Daniel Florea și sector 6 Gabriel Mutu). 

Sursa foto: realitatea