Robert de Niro nu și-a schimbat opinia despre Donald Trump: Tot idiot a rămas

Într-un discurs ținut zilele trecute, la un eveniment de strângere de fonduri, Robert De Niro a spus că deși actualul președinte al SUA, Donald Trump, a beneficiat de o educație de calitate a rămas tot un idiot.

Evenimentul a fost organizat pentru Fulfillment Fund, o organizaţie care ajută copiii săraci, pentru a primi o educaţie.  „O subvenţionare a studiilor universitare este importantă, dar educaţia fără umanitate este de fapt ignoranţă. Uitaţi-vă la preşedintele nostru. A reuşit să fie absolvent al Universităţii din Pennsylvania, a beneficiat de o educaţie de calitate, dar a rămas tot idiot. Îi lipseşte orice urmă de umanitate sau compasiune”, a spus De Niro.

„Desigur, a fost nevoit să învingă blestemul de a fi crescut într-o familie înstărită şi de a fi răsfăţat. Şi a trebuit să îndure mâhnirea de a avea pinteni osoşi. Poate că acest lucru l-a afectat”, a continuat actorul.

De Niro a făcut referire la faptul că după absolvirea facultăţii, Trump a evitat înrolarea în armată şi lupta în Războiul din Vietnam, primind diagnosticul de pinteni osoşi în călcâie.

„Trump tratează educaţia drept un mijloc de a obţine profit pe cheltuiala fraierilor. Este cineva aici care plănuieşte să îşi facă studiile la Universitatea Trump?”, a întrebat retoric actorul. „Să păstrezi tăcerea în faţa unei asemenea josnicii înseamnă să fii complice”, a adăugat el. „Dar nu fiţi descurajaţi, tinerilor, luaţi-vă diplomele de la instituţii legitime. Nu trebuie să ajungeţi în funcţia de preşedinte – puteţi avea o slujbă onestă. Sau puteţi ajunge în această funcţie şi să îi redacţi integritatea şi demnitatea”, a conchis actorul.

După ce și-a terminat discursul, actorul a fost aplaudat de întreaga sala, scrie Variety. Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat Bradley Cooper, Stephen Bishop, Charles Fox și Rita Wilson.

Sursa traducere: click.ro