ROBERT NEGOITA, audiat la DNA in dosarul lui LIVIU DRAGNEA si al fostei sale sotii

Primarul Sectorului 3, ROBERT NEGOITA, a venit miercuri la DNA, surse judiciare declarand ca a fost citat ca martor in dosarul in care sunt urmariti penal presedintele PSD LIVIU DRAGNEA, fosta sotie a acestuia, BOMBONICA PRODANA, si fosti sefi din Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Teleorman, informeaza Newsro.

ROBERT NEGOITA a declarat, la intrarea in sediul Directiei Nationale Anticoruptie, ca a fost chemat de procurori “pentru ca este campanie electorala si pentru ca adversarii politici nu stiu sa faca altceva decat plangeri”. “Sunt martor si nu stiu in ce dosar m-au chemat procurorii”, a spus ROBERT NEGOITA.

Intrebat despre mentinerea in functie a unor angajate ale DGASPC Teleorman care primeau salariul, desi nu se prezentau la serviciu, ci isi desfasurau activitatea la PSD Teleorman, in perioada in care filiala era condusa de Dragnea, ROBERT NEGOITA a spus: “Nu exista asa ceva”.

CITESTE SI:  LIVIU DRAGNEA, AUDIAT LA DNA. PRESEDINTELE PSD, URMARIT PENAL IN DOSARUL FOSTEI SOTII. UPDATE

Presedintele PSD, LIVIU DRAGNEA, a fost in 6 aprilie la Directia Nationala Anticoruptie pentru a fi anuntat ca are calitatea de suspect in dosarul in care este cercetata si fosta sa sotie, Bombonica Prodana.

DNA arata atunci, intr-un comunicat de presa, ca NICOLAE LIVIU DRAGNEA este URMARIT PENAL pentru instigare la abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata si instigare la fals intelectual, in forma continuata.

Potrivit procurorilor, in perioada iulie 2006 – decembrie 2012, LIVIU DRAGNEA, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Teleorman, respectiv de presedinte al organizatiei judetene a unui partid politic, cu intentie, a determinat-o pe inculpata Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Teleorman sa isi incalce atributiile de serviciu prin mentinerea in functie si implicit plata drepturilor salariale pentru doua angajate ale aceleiasi institutii.

Fosta sotie a lui Dragnea, BOMBONICA PRODANA, este acuzata de abuz in serviciu, alaturi de fosti sefi din Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Teleorman.

BOMBONICA PRODANA (fosta Dragnea) a fost pusa sub acuzare pentru ca, in perioadele 3 martie – 1 august 2008 si 3 iulie 2009 – 1 august 2010, nu a sanctionat doua subordonate incadrate in functia de referent la institutiile pe care le conducea, desi stia ca nu s-au prezentat la serviciu si nu au respectat prevederile contractului individual de munca si fisa postului.

Sursa foto: jurnalul