Roland Garros 2020. Simona Halep a făcut instrucție cu Amanda Anisimova și s-a calificat în optimi

Simona Halep (2 WTA, 29 de ani) a jucat, vineri, în turul III al turneului de Grand Slam de la Roland Garros, împotriva jucătoarei americance Amanda Anisimova (19 ani, 29 WTA). Partida dintre Halep și Anisimova s-a disputat pe arena centrală, „Philippe Chatrier”.

Simona Halep a învins-o pe Amanda Anisimova, scor 6-0, 6-1 și s-a calificat în optimile de finală ale turneului găzduit de zgura pariziană. Totodată, campioana noastră și-a luat o revanșă clară după înfrângerea suferită în fața Amandei Anisimova, în singurul duel de până astăzi dintre cele două sportive. Anul trecut, tot la Roland Garros, Amanda reușea să treacă surprinzător de Simona, în sferturile de finală, scor 6-2, 6-4.

Și ce revanșă și-a luat campioana noastră astăzi.  „Îmi aduc aminte de meciul de anul trecut. Îmi amintesc și că nu am jucat cum am vrut. Voi face câteva schimbări, voi încerca să joc mai bine și să profit de șansele mele”, declara Simona Halep înaintea meciului cu Anisimova. Iar schimbările s-au văzut încă de la primul schimb de mingii. Break în primul ghem al partidei pentru Simona, urmat de un năucitor 6-0 în primul set pentru româncă după numai câteva minute de joc.

Setul al doilea s-a disputat în aceleași coordonate, Anisimova nereușind să facă față ”tornadei” Simona Halep. Totuși, americanca a reușit să își adjudece un ghem! Ce demonstrație de forță a făcut astăzi Simona! Un joc aproape de perfecțiune reușit de jucătoarea originară din Constanța care și-a ”executat” fără milă adversara! Halep a avut nevoie de numai 55 de minute pentru a se califica în optimile de finală!

Simona a bifat a 17-a victorie consecutivă în circuit! Simona Halep va juca în optimile Roland Garros cu o altă sportivă în vârstă de 19 ani, poloneza Iga Swiatek (nr 53 WTA).

Sursa foto: wtatennis