Roman Abramovici renunță la Chelsea Londra: ”Este cea mai simplă soluție”

Roman Abramovici a anunțat, sâmbătă seara, că renunță la conducerea clubului Chelsea. Este o decizie pe hârtie survenită la numai câteva zile după ce presa britanică a scris că miliardarul rus ar putea fi interzis în Regatul Unit.

Astfel, Abramovici vrea să protejeze Chelsea de atenția negativă din jurul lui, iar decizia ar putea fi doar o mutare de imagine. Clubul nu e de vânzare și a fost predat consiliului de administrație al fundației cu același nume, notează Daily Mail.

„De-a lungul celor aproape 20 de ani în care am deținut clubul Chelsea, mi-am considerat întotdeauna rolul ca al unui custode a cărui sarcină este să se asigure că are cât mai mult succes astăzi, dar care construiește și un viitor.

Am luat întotdeauna decizii în interesul clubului. Eu rămân dedicat acestor valori. De aceea, le ofer astăzi administratorilor fundației caritabile a lui Chelsea echipa de fotbal. Cred că în prezent ei sunt în cea mai bună poziție pentru a avea grijă de interesele clubului, ale jucătorilor, staff-ului și fanilor”, se arată într-o scrisoare publicată de site-ul oficial al lui Chelsea.

De când miliardarul rus a preluat clubul în 2003, ”pensionarii” londonezi au câștigat 5 titluri în Premier League, 5 FA Cup, 3 Cupe ale Ligii, două Ligi ale Campionilor și două Europa League.

Daily Mail mai scrie că numele lui Roman Abramovici este pe o listă cu 35 de oligarhi ruși identificați de Alexei Navalny, liderul opoziției din Rusia, care ar fi „oamenii-cheie ai cleptocrației lui Vladimir Putin”.

Sursa foto: BBC