Romania a trimis oficial CE propunerea de Acord de Parteneriat 2014-2020

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a trimis oficial Comisiei Europene (CE) propunerea de Acord de Parteneriat 2014-2020, prin sistemul informatic de comunicare Structural Funds Communication (SFC), au anuntat luni seara reprezentantii ministerului.

“Dupa ce a trimis in trecut versiuni de lucru ale acestui document in cadrul dialogului informal, Romania a trimis oficial, astazi (luni – n.r.), Comisiei Europene propunerea de Acord de Parteneriat. Transmiterea oficiala a acestui document inseamna ca Romania se apropie de momentul semnarii Acordului de Parteneriat. Potrivit regulamentelor europene, Comisia are la dispoziţie trei luni pentru a analiza documentul, perioada de timp care poate fi intrerupta daca statului membru ii sunt transmise  comentarii pe marginea acestui document, proces absolut normal aplicabil tuturor statelor UE. Totodata, subliniez ca Romania nu inregistreaza nicio intarziere in trimiterea propunerii de Acord de Parteneriat, termenul limita prevazut de regulamentul UE fiind 22 aprilie 2014”, a declarat Eugen Todorovici, ministrul Fondurilor Europene.

Potrivit documentului, pentru Programul Operational Infrastructura Mare au fost allocate 9,5 miliarde de euro, pentru Programul Operational Regional au fost prevazute 6,7 miliarde de euro, iar pentru Programul Operational Capital Uman – 4,2 miliarde de euro. Programul Operational Competitivitate are prevazuta o suma de 1,2 miliarde euro, Programul Operational Capacitate Administrativa – 0,55 miliarde de euro, iar Programul Operational Asistenta Tehnica – 0,21 miliarde de euro. Pentru programele de cooperare transfrontaliera sunt allocate 0,45 miliarde de euro.

Potrivit MFE, sistemul de implementare a fondurilor europene va fi mult mai eficient in perioada 2014-2020, datorita simplificarii structurii instituţionale. Suplimentar, sistemul va fi mai bine coordonat, fiind stabilite atribuții de autoritate de management numai la nivelul a trei ministere.

Ministerul Fondurilor Europene va fi autoritate de management pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare, Programul Operaţional Capital Uman, Programul Operaţional Competitivitate şi Programul Operaţional Asistența Tehnica.

Ministerul Dezvoltarii Regionale și Administrației Publice va fi autoritate de management pentru Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Capacitate Administrativa, respectiv pentru programele de cooperare teritoriala europeana.

Citeste si: Romania va trimite oficial CE propunerea de Acord de Parteneriat pana pe 31 martie

Ministerul Agriculturii și Dezvoltarii Rurale va fi autoritate de management pentru Programul Național pentru Dezvoltare Rurala, respectiv Programul Operaţional pentru Pescuit.

@Totodata, coordonarea va ține seama de lecțiile invațate in perioada 2007-2013 și va urmari eficientizarea procesului de implementare și reducerea poverii administrative, iar concentrarea tematica a fondurilor va asigura obținerea unui impact semnificativ al investițiilor, respectiv continuitatea intervențiilor sustenabile din actuala perioada de programare”, mai spun reprezentantii MFE.

Propunerea de Acord de Parteneriat transmisa Comisiei Europene este disponibila pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, la urmatorul link: http://www.fonduri-ue.ro/document-consultativ/propunerea-oficiala-a-acordului-de-parteneriat-2014-2020.

Sursa foto: ziarulunirea.ro