ROMANIA la EURO 2016: Oficialii FRF au depus o PLANGERE la UEFA

Oficialii Federatiei Romane de Fotbal au facut, vineri, o sesizare catre UEFA, in ziua meciului cu Franta din Grupa A a Campionatului European de fotbal. FRF s-a aratat nemultumita de faptul ca doi francezi au fost surprinsi cand filmau de pe o masina antrenamentul inchis publicului al nationalei Romaniei, informeaza psotul de televiziune Dolce Sport.

Acestia sunt banuiti ca au venit sa spioneze echipa Romaniei, motiv pentru care FRF a facut o plangere la UEFA. Gabriel Bodescu, secretarul general al FRF, a depus si o proba video, filmandu-i cu telefonul in timp ce acestia spionau nationala noastra.

Identitatea celor doi francezi nu este insa cunoscuta. Conform regulamentului, la antrenamentele inchise au dreptul sa participe doar oficialii agreati de FRF. De asemenea, accesul jurnalistilor este interzis. Potrivit Dolce Sport, cei doi francezi care au spionat antrenamentul nationalei aveau un vocabular obscen la adresa romanilor prezenti.

Sursa foto: sport