ROMANIA la EURO 2016: Tricolorii au pierdut, 3-4 (1-1), in fata UCRAINEI. UPDATE

Nationala ROMANIEI va intalni, duminica seara, in al doilea meci test din cadrul cantonamentului din Italia, nationala UCRAINEI. Acest al doilea amical, penultimul test inaintea turneului final, al tricolorilor va avea loc la Torino, cu incepere de la ora 20.30 si va putea fi urmarit, in direct, la postul de televiziune Digi Sport. 

UPDATE 22.20: ROMANIA a avut cea mai buna defensiva din preliminarii. In seara asta au demonstrat exact contrariul. TRICOLORII au pierdut in fata UCRAINEI, scor 3-4, dupa o serie de 15 meciuri fara infrangere. Inevitabilul s-a produs si, dupa egalul inregistrat in urma cu cateva zile in fata RD Congo, ROMANIA s-a inclinat in fata unei echipe calificata si ea la turneul final. Un turneu final care se anunta extrem de greu pentru nationala noastra care a pierdut un meci in care, cel putin in prima jumatate de ora a reprizei secunde, a aratat ca o echipa din esalonul secund al fotbalului. In ciuda revenirii spectaculoase din final, un reviriment posibil si din cauza faptului ca adversarii au redus motoarele  si a interventiilor comice ale fostului elev al lui Mircea Lucescu de la Sahtior, Piatov, elevii lui Tata Puiu n-au reusit decat sa reduca proportiile unui scor care reflecta mai degraba o umilinta decat o infrangere.

Mai sunt cateva zile pana la meciul de deschidere al turneului final in care vom evolua in compania gazdelor, Franta, si perspectivele nu sunt tocmai bune, in timp ce selectionerul ANGHEL IORDANESCU demonstreaza ca este un tehnician depasit de situatie atat in timpul partidelor cat si in afara lor. Situatia de la nationala trebuie remediata rapid altfel ne vom intoarce extrem de rapid de la turneul final din Hexagon si cu o caruta de goluri primite.

ROMANIA – UCRAINA 3-4 (1-1)
MARCATORI: Torje (22), Alibec (75), Stanciu (84) / Zozulia (43), Zincenko (48), Konoplianka (55), Yarmolenko (60)

ROMANIA: Tatarusanu – Matel, Chiriches, D. Grigore, S. Filip – Prepelita, Pintilii – Torje, Sanmartean, B. Stancu – Keseru.
UCRAINA: Piatov – Fedetskyi, Khacheridi, Rakitskyi, Shevchuk – Stepanenko, Syrodchuk, Rybalka – Yarmolenko, Zozolya, Konoplyanka.

STIRE INITIALA 

Dupa egalul deloc incurajator cu RD CONGO, astazi intalnim nationala UCRAINEI. Acesta va fi un veritabil test, echipa antrenata de Fomenko fiind una redutabila, calificata si ea la turneul final din HEXAGON gratie barajului. UCRAINA, in cele peste 30 de partide jucate din 2013 pana in prezent, a pierdut numai de 4 ori, din care in doua randuri a facut-o in fata puternicei Spanii. 

TRICOLORII urmeaza sa mai dispute un singur amical pana la EURO, vineri 3 iunie, cu Georgia, pe Arena Nationala din Bucuresti. ROMANIA a remizat in ultimele 2 jocuri oficiale, 1-1 cu Congo si 0-0 cu Spania, in timp ce UCRAINA a bifat 2 victorii, 1-0 cu Tara Galilor si 1-0 cu Cipru.

UCRAINA este calificata la EURO 2016, iar in ultimul meci direct cu noi, din totalul de cinci confruntari directe, a invins la penaltiuri, 4-2 dupa 2-2 la finalul celor 90 de minute, intr-un amical pe 8 februarie 2011.

Unsprezecele probabil al ROMANIEI: Tatarusanu – Matel, Chiriches, Dragos Grigore, Rat – Sanmartean, Pintilii – Adi Popa (A. Ivan), Maxim, B. Stancu – Keseru.

Precedentele confruntari cu UCRAINA:

26.02.2001 Nicosia (Cipru): ROMANIA – UCRAINA 1-0 (0-0,0-0) Cyprus Cup

27.03.2002 Constanta: ROMANIA – UCRAINA 4-1 (4-0) amical

20.08.2003 Donetk: UCRAINA – ROMANIA 0-2 (0-1) amical

29.05.2010 Lviv: UCRAINA – ROMANIA 3-2 (1-0) amical

08.02.2011 Paralimni (Cipru): ROMANIA – UCRAINA 2-2 (2-2), 2-4 /d.l.dep./ Cyprus Cup

Sursa foto: sport