Romania nu a informat CE cu privire la noile reguli UE de participare la alegerile europene din mai 2014

Romania si alte 13 state membre nu au notificat CE ca ar fi implementat noile reguli UE privind participarea la alegerile europene din mai 2014, care simplifica procedurile necesare cetatenilor care candideaza intr-o alta tara, termenul de implementare fiind 28 ianuarie, informeaza CE.

“Potrivit regulilor UE care ar trebui sa intre in vigoare in toate statele membre incepand de astazi (miercuri – n.r.), va fi mai usor pentru cetatenii europeni care traiesc in alte tari membre sa candideze la alegerile din 2014 pentru Parlamentul European”, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene, care precizeaza ca noua lege, asupra careia s-a ajuns la un acord la sfarsitul lui 2012, este “o updatare a precedentelor reguli”.

Este vorba despre Directiva 2013/1/UE din 20 decembrie 2012 de modificare a Directivei 93/109/CE in ceea ce priveste anumite norme de exercitare a dreptului de a fi ales pentru Parlamentul European pentru cetatenii Uniunii care au resedinta intr-un stat membru in care nu sunt resortisanti.

Statele membre au avut ca termen-limita 28 ianuarie pentru implementarea noilor reguli. Potrivit ultimelor informatii primite de CE, doar jumatate au respectat termenul, Romania neaflandu-se printre ele.

Termenul de 28 ianuarie este prevazut in Directiva 2013/1/UE. “Statele membre asigura intrarea in vigoare a actelor cu putere de lege si a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive pana la 28 ianuarie 2014. Statele membre informeaza de indata Comisia cu privire la aceasta”, se arata in document.

Conform noilor reguli, candidatii la europarlamentare nu vor mai fi obligati sa se intoarca in tarile lor de origine pentru a obtine un certificat care sa ateste ca nu au decazut din dreptul de a fi ales. Ei vor completa in statul de resedinta o simpla declaratie in care declara pe propria raspundere ca pot candida. Potrivit Directivei 2013/1/UE, statul membru de resedinta ar trebui sa aiba obligatia de a notifica statul membru de origine cu privire la astfel de declaratii, pentru a verifica daca cetateanul Uniunii a fost decazut din dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul European in statul membru de origine. La primirea acestei notificari, statul membru de origine ar trebui sa furnizeze statului membru de resedinta informatiile relevante intr-un termen care sa permita evaluarea eficienta a admisibilitatii candidaturii.

Nefurnizarea la timp a acestor informatii de catre statul membru de origine nu ar trebui sa aiba drept rezultat decaderea din dreptul de a fi ales in statul membru de resedinta.

Comisia a luat masuri astfel incat cetatenii UE rezidenti in alta tara sa poate participa la europarlamentare in aceleasi conditii ca cetatenii statului respectiv. Totodata, CE a impus noi reguli pentru a evita dubla candidatura.

Astfel, pentru a asigura o identificare mai eficienta a candidatilor inregistrati atat pe listele statului membru de origine, cat si pe listele statului membru de resedinta, lista cu datele pe care trebuie sa le furnizeze cetatenii Uniunii atunci cand isi depun candidatura in statul membru de resedinta ar trebui sa includa data si locul nasterii acestora si ultima adresa in statul lor membru de origine.

Dreptul de a vota si de a fi ales in tara de resedinta la alegerile europarlamentare deriva din cetatenia europeana, care o completeaza pe cea nationala.
in prezent, peste 14 milioane de cetateni comunitari locuiesc in alta tara UE, peste 8 milioane avand drept de vot.

Aceste reguli fac parte dintr-o serie de masuri ale CE in vederea promovarii participarii la europarlamentarele care vor avea loc intre 22 si 25 mai.