ROMANIA, pe marginea prapastiei. Urmeaza un DEZASTRU BUGETAR si negocieri foarte DURE cu FMI

Scenariul dezastrului bugetar din 2008 se repeta, pastrand desigur proportiile. Aceeasi reteta – umflarea cheltuielilor sociale in campanie – a fost aplicata fara resurse credibile de plata, intr-un context international fragil. FMI reintra in scena, urmand negocieri foarte dure, scriu jurnalistii de la Capital.

Dupa cascada de promisiuni revarsata asupra tuturor categoriilor sociale dependente de bugetul national, Fondul Monetar International (FMI) a vorbit, prin vocea reprezentantului sau in Romania, Guillermo Tolosa. „A existat un efort considerabil pentru a face economia mai solida si mai rezistenta la șocuri, deoarece aceasta stabilitate a venit in urma faptului ca situația conturilor fiscale este mult mai buna decat in urma cu șase ani. Așadar, credem ca este extrem de important pentru Romania sa nu puna in pericol aceasta imbunatatire considerabila“, a declarat acesta pentru Reuters.

In ce cheie ar trebui descifrata declaratia oficialului Fondului, mai ales dupa o perioada lunga in care a trecut in plan secund, iar guvernul a acaparat toata scena distribuind pensii, salarii, ajutoare si indemnizatii sporite? Este stiuta abordarea austera a institutiei care franeaza cresterea economiei, criticata pana si de propriii analisti intr-un raport recent. Totusi, facand recurs la memorie, niciun guvern nu a apelat de placere la ajutorul sau, ci in momente extreme de critice.

Citeste si: INS a prezentat, vineri, ultimele date economice. Detalii aici

„Ma astept ca anul viitor sa avem cele mai dure negocieri cu FMI de pana acum“, spune Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal, care arata ca vor fi constrangeri bugetare foarte mari din cauza angajamentelor de plata, dar si a acelora de a restrange deficitul pana la 1,4% din PIB.

Alaturi de FMI va fi si Comisia Europeana care, intr-un raport recent, estima un gol bugetar de 10 miliarde de lei pentru 2015. in realitate, minusul porneste de la 15 miliarde de lei pentru ca forul european a calculat exclusiv in baza cadrului legal in vigoare. Prin urmare, nu au fost incluse in acest deficit majorarile de pensii, care se ridica la 2,7 miliarde lei, potrivit ministrului bugetului, si ale ajutoarelor sociale, de inca un milliard de lei. in plus, guvernul a semnat si un acord cu sindicatele din invatamant prin care promite majorarea salariilor cu cate 10% anual, in urmatorii trei ani.

Citeste mai mult in Capital