Romania, pregatita sa preia 3.500 de refugiati din Ucraina

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri seara, ca, in caz de nevoie, Romania poate prelua, pentru inceput, 3.500 de refugiati din Ucraina in spatii de cazare.

“In ceea ce priveste Ucraina, am avut o discutie despre cazare pentru refugiati cu factorii de executie, structuri de informatii care vegheaza la siguranta frontierei, si MAE”, a spus Basescu.

Conform sefului statului, aprecierea generala este ca Romania trebuie sa arate deplina stabilitate.

“Romania e pregatita daca va fi un flux de imigranti sa-i preia, sigur, in faza initiala circa 3.500”, a spus presedintele.

Presedintele a mai declarat ca Romania va fi de acord, joi, la Consiliului Afaceri Externe, cu aplicarea de sanctiuni individuale pentru cei responsabili de aplicarea excesiva a fortei la Kiev, dar a subliniat ca nu este momentul unor sanctiuni economice impotriva Ucrainei.

“S-a trecut un prag si nu se poate merge mai departe (…) Fortele de ordine au fost provocate, dar raspunsul a fost disproportionat. Cei 26 de morti sunt exemplificarea faptului ca ambele parti au depasit niste limite, iar principala responsabilitate revine statului, care a raspuns cu o forta disproportionata provocarilor”, a precizat Traian Basescu.

Citeste si: Proteste Ucraina: Serviciile de securitate SBU lanseaza o operatiune “antiterorista” in tara 

Seful statului a spus ca, joi, la reuniunea extraordinara a Consiliului Afaceri Externe, “Romania va fi de acord cu aplicarea de sanctiuni individuale pentru cei responsabili de aplicarea excesiva a fortei”.

Pe de alta parte, Basescu a subliniat ca nu crede ca este “momentul aplicarii unor sanctiuni economice impotriva Ucrainei care, oricum, se afla intr-o situatie economica dificila”.

Ministrul de Externe, Titus Corlatean, participa, joi, la Bruxelles, la reuniunea extraordinara a ministrilor afacerilor externe din statele membre ale UE privind situatia din Ucraina. Reuniunea ministeriala va prilejui o dezbatere ampla privind cele mai recente evolutii si abordarea de catre UE a situatiei de la Kiev.

Sursa foto: adevarul.ro